Alexa Pașcu – La braț cu viațaCultură

Alexa Pașcu – La braț cu viața

De peste douăzeci de ani, autorul a depus jurământul de credință al îndrăgostitului de cuvânt, rămânând constant marii sale iubiri. Statornică iubire, simțire, slujire și vibrație prin și pentru cuvânt. Plăsmuitorul nu-și găsește liniștea decât în frumusețea scrierii, „spațiul în care mă vindec”. Toamna și doamna, lumina-cuvânt, tumultul vieții și bogăția inspirației îl mențin în împărăția binecuvântată a creației.

Ajuns la a cinsprezecea carte, la braț cu toamna, la braț cu viața, la braț cu farmecul cărții, face vremelnic popas pentru o nouă rodire. Alexa Pașcu adună pe masa rotundă a narațiunii crâmpeie dintr-o existență nespectaculoasă.

Toni Drăgan, fălticeneanul dornic de evadare, găsește la Constanța, printr-un capriciu al sorții, împlinirea alături de Rosemary. Starea materială a acesteia îi aduce confortul material pentru o existență liniștită, fără probleme. La Haifa, la Davos, în fiordurile norvegiene, cei doi sunt fericiți.

Platitudine, fără nicio tresărire metafizică sau nevoie de problematizare. Chiar și după moartea soției, personajul rămâne la fel de tern, un individ comun, fără orizont și aspirații intelectuale sau drame existențiale, petrecându-și, datorită averii moștenite, viața în hoteluri elegante cu jocuri de noroc la Monte Carlo și mai apoi în Las Vegas. Departe de a deveni un împătimit al acestora, Toni iubește luxul dar nu cade pradă viciilor. O haihuială într-o viață clocotitoare care nu-l absoarbe. Risipitor și inconsistent, revenit în țară la moartea tatălui, Toni rămâne la fel de șters. Artificială și plată reîntoarcere. Va reveni apoi pentru mama sa, pentru Larisa, viitoarea lui doamnă sau pentru ostoirea dorului da acasa sa? Tony este un personaj anodin și un om comun care nu iese din rutina zilnică. Fără înălțări și căderi icariene, el traversează viața poate pentru a se trezi și a se împlini cândva în tapiseria acesteia. Deocamdată nu are maturitatea necesară. Măria Sa hazardul l-a înscris, totuși, între biruitori.

Incitante sunt însă în textura scriiturii trimiterile la Scrisorile lui Ovidiu, la poeziile lui Mihai Eminescu și cele ale lui Serghei Esenin. Gustul călătoriilor și predilecția pentru detaliu sunt apanajul autorului care ghidează cititorul spre grădinile Bahai, spre frumusețile elvețiene ale Muntelui vrăjit, ale Coastei de Azur sau ale Las Vegasului. Hotelurile exorbitante  cu tematică istorică în construcție amintind de Roma antică și Forumul Roman, de Via Apia, de epoca lui Michelangelo, de Paris cu Luvru, Turnul Eiffel sau Champs Elysees, de Veneția cu Piața San Marco și Palatul Dogilor, de misterele Egiptului antic și ale Luxorului; apoi imitatio după splendorile moderne ale New Yorkului, Statuia Libertății și Empire State Building, toate sunt descrise cu lux de amănunte  într-un ghidaj pertinent și bine documentat. La acestea se adaugă, reportericește, peisajul Marelui Canion precum și ”podul de sticlă în formă de potcoavă, situat la 1300m înălțime”.

Punctul terminus al vieții nomade a lui Toni, la cei 35 de ani, implică renunțarea la viața de noapte din capitalele jocurilor de noroc pentru a reveni la viața normală, în acord cu sinele, cu implicare totală în viața de familie, dar și în lumea afacerilor alături de Răzvan Pașcanu (familia Pașcu, negreșit). Lichidități, proiecte, investiții, acționariat. În capitolul opt este sugerată o nouă etapă a vieții active într-o societate comercială cu profil construcții. Deznodământ clasic: ”Viața trebuia să meargă înainte, asemenea râului care… nu curge doar drept și lin, ci sinuos, uneori, săltând în cascade, mai mult sau mai puțin zgomotoase, la coborâșurile ce le are de făcut printre stânci”.

Sâmburele narațiunii ar fi putut căpăta mai multă consistență prin, nu doar punctarea, ci  întreținerea interesului pentru tragica vânătoare de mistreți care a cauzat moartea tatălui său. Tensiunea episodului poate fi descrisă și transpusă într-o proză captivantă plină de poezie mitică și abisuri existențiale. Cine-i de vină? Virgil? Teodor? Mistrețul? Întâmplarea?

Cartea este traversată de un fluid de lumină care asigură o lectură plăcută și un respect necondiționat pentru apariția ei la StudIs, 2018. Totul este simplu, natural, autentic, concret, nesofisticat. Coperta − poartă de intrare în labirintul existenței − ne îmbie să călătorim la braț cu viața și cu Alexa Pașcu printr-o carte plăcută, liniștitoare și luminoasă.

Desfășurarea epică prezintă o călătorie către sine a celui ce-și caută drumul spre Cetate cu nerăbdarea de a fi răbdător în căutarea izbânzilor scriitoricești.

Mioara Gafencu

 

ȘTIRI