Alertă de vreme severă pentru localitățile din zona FălticeniActualitate

Alertă de vreme severă pentru localitățile din zona Fălticeni

Administrația Națională de Meteorologie a emis în această seară o alertă de vreme severă pentru mai  multe localități din județului Suceava.

Duminică, 22 iulie, după ora 19.20, se vor semnala averse ce vor atinge și depăși 25…30 l/mp, grindină de dimensiuni mici, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului.

Fenomenele meteorologice vor afecta în special zona Fălticeni, potrivit alertei emise de meteorologi: Fălticeni, Gura Humorului, Dolhasca, Cornu Luncii, Mălini, Preutești, Baia, Păltinoasa, Slatina, Forăști, Râșca, Boroaia, Rădășeni, Cacica, Dolhești, Moara, Horodniceni, Bogdănești, Mănăstirea Humorului, Valea Moldovei, Pârteștii de Jos, Drăgoiești, Solca, Botoșana, Berchisesti, Bunești, Ilișești, Fântâna Mare, Comănești, Capu Câmpului, Poieni-Solca, Ciprian Porumbescu, Bălăceana.

Cod galben până în seara zilei de marți

 În intervalul 23 iulie, ora 10 – 24 iulie, ora 23, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată îndeosebi în regiunile sudice, estice și centrale, precum și în zonele de deal și de munte. Vor fi averse local torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua și aspect de vijelie și izolat căderi de grindină. Cantitățile de apă acumulate vor fi de peste 25…30 l/mp și pe arii restrânse 50…60 l/mp. 

 

ȘTIRI