AJOFM Suceava pregăteşte Bursa specială a locurilor vacante pentru tinerii defavorizaţiComunitate

AJOFM Suceava pregăteşte Bursa specială a locurilor vacante pentru tinerii defavorizaţi

Peste o săptămână, vineri, 24 octombrie, ora 11Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava organizează „Bursa specială a locurilor vacante pentru tinerii defavorizaţi”. Evenimentul va avea loc la Iulius Mall Suceava.

Sunt aşteptaţi tinerii cu vârsta până în 26 de ani, care se află sau provin din sistemul de protecţie a copilului, tineri care au copii, tineri a căror familie nu-i poate întreţine, victime ale traficului de persoane, tineri care au executat pedepse privative de libertate, precum şi angajatorii cu disponibilitate de recrutare.

Fiecare loc de muncă al tinerilor aflaţi în aceste situaţii va fi subvenţionat din bugetul asigurărilor de şomaj, cuantumul subvenţiei fiind de 1000 lei, iar perioada de acordare este de 3 ani, cu posibilitatea de prelungire a perioadei de subvenţionare până la 5 ani. Pe perioada ultimilor 2 ani de menţinere a contractului de muncă cuantumul subvenţiei reprezintă jumătate din indemnizaţia de şomaj la care ar fi avut dreptul tânărul.

AJOFM Suceava a contactat instituţii publice, parteneri sociali şi primării implicate în acompaniamentul social personalizat al tinerilor cu risc de marginalizare socială şi promovează interesele acestor tineri, identificând angajatori de inserţie care dispun de locuri de muncă vacante şi sunt interesaţi de acoperirea cheltuielilor de personal prin acest tip de subvenţii.

Agenţii economici, cu disponibilitate în recrutarea tinerilor defavorizaţi, sunt rugaţi să contacteze biroul de relaţii publice al AJOFM Suceava la telefon 0230 523279, int. 104.

ȘTIRI