Adolescentă din Preutești lovită în trafic când circula cu bicicleta. Conducătorul auto și-a continuat drumulRegional

Adolescentă din Preutești lovită în trafic când circula cu bicicleta. Conducătorul auto și-a continuat drumul

Poliția municipiului Fălticeni a fost sesizată, în după-amiaza zilei de duminică, 21 aprilie 2019, despre faptul că, pe Drumul Județean 208 din comuna Preutești, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane, iar conducătorul auto a plecat de la fața locului.

Accidentul s-a produs în jurul orei 16.50. Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, la 21.04.2019, ora 16.30, în timp ce se deplasa pe bicicletă pe DJ 208, din comuna Preutești, o localnică de 17 ani a fost acroșată de un autoturism angajat în depășire. Potrivit polițiștilor, conducătorul auto nu a păstrat o distanță laterală regulamentară. După ce a acreoșat-o pe bicilistă, mașina a părăsit locul faptei.

Din accident, a rezultat rănirea ușoară a fetei, care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Aceasta nu a putut să ofere detalii despre autoturismul implicat.

Biciclista a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției”, cercetările fiind continuate de polițiști pentru identificarea autoturismului implicat în eveniment și stabilirea tuturor împrejurărilor producerii accidentului.

Foto – arhivă. Imagine cu caracter ilustrativ

Facebook Comments

ȘTIRI