- Cronica de Fălticeni - https://www.cronicadefalticeni.ro -

Acțiuni de binefacere pentru căminele de bătrâni din cadrul Protoieriei Fălticeni

       În luna faptelor bune și mai ales în preajma sărbătorii Nașterii Domnului au fost organizate numeroase activități filantropice pentru persoanele aflate în grija căminelor de bătrâni din Protoieria Fălticeni.

28 de parohii, alături de Protoieria Fălticeni, au adus pachete la cei 60 de vârstnici ce se află în căminele de bătrâni de la Mănăstirea Sfântul Gheorghe – Buciumeni (Fălticeni) și Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Boroaia (Groși).

Astfel de acțiuni de binefacere au devenit tradiție. Pentru al treilea an consecutiv, în preajma Crăciunului, persoanele fără posibilități materiale, cu probleme de sănătate, sau cei care sunt în instituții de ocrotire socială, au primit un mic ajutor din partea preoților din Protoieria Fălticeni.

         Pachetele au fost distribuite la căminele de bătrâni, în zilele de 18 și 19 decembrie,în prezența maicii starețe stravofore Mălăescu Maria, respectiv părintele stareț Alexie Ichim, de către părintele protoiereu Adrian Dulgheriu și preoții care au contribuit la această acțiune filantropică.

Fiecare persoană aflată în grija celor două instituții a primit câte un pachet pregătit minuțios și cu dragoste în spiritul sărbătorii Crăciunului, ce a conținut fructe, dulciuri, obiecte de igienă personală și cărticele de rugăciune.

În ambele acțiuni a fost vizibilă bucuria celor care au primit, mai ales că și Corala “Sfântul Ioan de la Râșca” a Protoieriei Fălticeni a oferit un mic recital de colinde din repertoriul propriu.

O altă acțiune de binefacere s-a desfășurat în data de 20 decembrie 2018, la sediul Protoieriei Fălticeni, unde 18 bătrâni din localitate și care sunt bolnavi și devaforizați au primit pe lângă pachetele de bază – ulei, zahăr, făină, orez, pâine și obiecte de igienă personală, produse tradiționale: carne, cozonaci, fructe, dulciuri și colaci.

Binefăcătorii sunt preoții din Protoieria Fălticeni, alături de S.O.N.F.R. filiala Fălticeni la care președintă este doamna Elena Aioanei, neobosită în a sprijini acești bătrâni lună de lună.

Bucuria a fost dublă deoarece la primirea darurile, corul de copii de la Colegiul Tehnic “Mihai Băcescu” și condus de către doamna profesoară Peiu Maria, a oferit un recital de colinde, obiceiuri și datini de sărbătorile de iarnă.

          În urma acestei acțiuni, în luna decembrie,  mai mult de 160 de persoane nevoiașe sau internate în spitale au primit atenție din partea preoților din Protoieria Fălticeni.

„Am încercat ca în această perioadă, împreună cu  preoții din Protoieria Fălticeni, alături de alte persoane cu inimă bună, să aducem bucurii în sufeletele celor care sunt în lipsuri și nu pot petrece cum se cuvine aceste sfinte mari sărbători ale creștinătății.

Încercăm să arătăm că Biserica este mereu alături de ei, îi sprijină și are grijă de ei cu tot ceea ce este nevoie pentru a-și duce traiulul zilnic, dar cel mai important înainte de toate, faptul că nu trebuie să se simtă singuri.

Mulțumesc îndeosebi preoților care au dorit să ne fie alături la aceaste fapte bune în prag de Crăciun, și pentru că și-au alocat timp pentru a duce împreună aceste pachete, ținându-se cont că pentru noi toți, această perioadă din an este destul de încărcătă la parohiile noastre.

Sperăm că și Anul Nou care vine să organizăm astfel de activități, poate cât mai multe și că alte persoane de bună credință ni se vor alătura în aceste demersuri”, a concluzionat, părintele protoiereu Adrian Dulgheriu.

Acțiunea a fost organizată cu sprijinul parohiilor: Valea Glodului (preot paroh Vrăjitoru Nicolae), Herla (Pica Constantin); Pleșești (preot paroh Loluță Daniel), Budeni (Nezvadba Cezar); Brăiești (preot paroh Loghin Vasile); Preutești (preot paroh Moroșanu Mihai); Învierea Domnului – Fălticeni (preot paroh Hariuc Claudiu); Ioneasa (preot paroh Coman Claudiu), Adormirea Maicii Domnului – Lămășeni (preot paroh Cojocaru Daniel);

Grădini – Fălticeni (preot paroh Apostol Bogdan); Leucușești (preot paroh Adrian Dulgheriu); Sfinții Voievozi – Bogdănești (preot paroh Loghinoaia Florentin); Fălticenii Vechi (preot paroh Hlade Gabriel); Bogata (preot paroh Pavel Valentin); Sfinții Mercurie și Ecaterina – Rădășeni (preoți Rotar Constantin și Rotar Georgian); Rotunda (preot paroh Ursuleasa Mihai); Hârtop (preoții Todireanu Mihai și Costan Ilie); Boroaia II (preot paroh Meștereanu Ciprian); Moișa I (preot paroh Dranca Gheorghe); Slatina (preot paroh Suditu Pavel);

Huși (preot paroh Țăranu Dorin); Spătărești (preot paroh Andrioaia Tudor); Bunești (preot paroh Roșu Ioan); Adormirea Maicii Domnului – Fălticeni (preot paroh Brădățanu Adrian); Băișești (preot paroh Stavovei Constantin); Boroaia I (preot paroh Maxim Silviu) și Sf. Nicolae – Liteni (preot paroh Ruștie Doru).

Facebook Comments