Acțiuni ale polițiștilor și jandarmilor pentru aigurarea ordinii publice în orașul DolhascaRegional

Acțiuni ale polițiștilor și jandarmilor pentru aigurarea ordinii publice în orașul Dolhasca

Sâmbătă și duminică, 16-17 februarie 2019, Poliția orașului Dolhasca a organizat o acțiune punctuală pentru asigurarea climatului de ordine publică și siguranță rutieră în zona barurilor și a discotecilor din localitate.

Acțiunea s-a derulat în cooperare cu Serviciile Ordine Publică și Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Suceava, fiind cooptate și forțe de jandarmi.

Potrivit unei informări a Inspectoratului Județean de Poliție Suceava, în cele două zile au fost fost legitimate 160 de  persoane.

Polițiștii au constatat o infracțiune și au aplicat 4 sancţiuni contravenționale, în valoare de 3.305 lei. Totodată, au fost retrase 2 certificate de înmatriculare.

Un localnic, în vârstă de 25 de ani, a fost depistat în flagrant în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice având o alcoolemie de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tânărul a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

Facebook Comments

ȘTIRI