Acoperișul unei case din satul Petia distrus de un incendiu. Pompierii din Fălticeni au intervenit cu trei autospecialeRegional

Acoperișul unei case din satul Petia distrus de un incendiu. Pompierii din Fălticeni au intervenit cu trei autospeciale

Acoperișul unei case de locuit din satul Petia, comuna Bunești, a luat foc în seara zilei de joi, 2 mai 2019.

Incendiul a fost anunțat prin numărul unic de urgență 112, la ora 20.31.

Flăcările au izbucnit din podul locuinței, cel mai probabil prin efect termic, generat de burlanul metalic neprotejat corespunzător față de materialele combustibile.

La fața locului au intervenit militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni, cu trei autospeciale de stingere.

La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la acoperișul locuinței, cu pericol de propagare la întreaga construcție.

Pompierii au localizat focul, iar incendiul a fost lichidat la ora 21.42.

A ars acoperișul casei, pe aproximativ 35 metri pătrați, și s-au degradat pereții, tavanul și bunuri casnice.

Nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul casei de locuit.

Foto – Arhivă

Facebook Comments

ȘTIRI