ACET Fălticeni și Delgaz Grid au programate intervenții pe rețelele de apă și electricitateLocal

ACET Fălticeni și Delgaz Grid au programate intervenții pe rețelele de apă și electricitate

Furnizorii principalelor utilități publice, apă și electricitate, au transmis notificări privind o serie de intervenții la instalațiile pe care le administrează în Fălticeni, dar și în localitățile învecinate.

Defecțiuni pe aducțiunea de apă Baia

Miercuri, 15 mai 2019, între orele 08.00-17.00, Agenția ACET Fălticeni va interveni pe conducta de aducțiune, de 500 milimetri, din comuna Baia (către rezervoarele Pietrari), pentru remedierea unor defecțiuni.

Întreruperea furnizării apei va afecta consumatorii de pe străzile: Ion Creangă, Voluntari, Lizucăi, Pictor Aurel Băeșu, Aleea Pinului, Vasile Ciurea, Plutonier Iacob, Pietrari, Ștefan cel Mare, Cuza Vodă, Ion Dragoslav, Dumbrava Minunată, Ana Ipătescu, Plutonier Ghiniță, Plugari.

Intreruperi ale energiei electrice, miercuri și joi


Delgaz Grid a transmis că, în vederea executarii unor lucrări, în condiții de siguranță, sunt necesare întreruperi în alimentarea cu energie electrica a consumatorilor din Fălticeni, după cum urmează. 

Miercuri, 15 mai, va fi intrerupta alimentarea PTA 66 Falticeni, strada Plutonier Ghiniță (pompe apă), între orele 08.30– 16.30, pentru asigurarea zonei de vecinatate pentru o lucrare pe  LEA 400kv Roman Nord – Suceava, la solcitarea SC Transelectrica SA. 

O intervenție similară, în același interval orar, va avea loc și joi, 16 mai, când va fi întreruptă alimentarea PTA 65 Fălticeni (consumatori tot de pe strada Plutonier Ghiniță). 

Această intervenție va afecta și consumatorii din comuna Baia, alimentați din PT 17 și 19.

Întreruperi ale energiei electrice și în alte localități din zona Fălticeni

Până la sfârșitul acestei săptămâni, Delgaz Grid va mai avea lucrări programate, care necesită întreruperea furnizării energiei electrice, și în alte localități din zona Fălticeni.

Vineri, 17 mai, între orele 08.00-13.00: Antoceni și Oniceni (comuna Forăști)

Sâmbătă, 18 mai, între orele 08.00-14.00: Hârtop, Uncești. Hreațca, Petia. Bunești, Podeni, Vulturești, Merești. Pleșești, Jacota, Giurgești, Osoi, Valea Glodului, Siliștea- Liteni.  

Facebook Comments

ȘTIRI