ACET Fălticeni începe „lupta” cu rău-platnicii: 150 de familii din cartierul Dimitrie Leonida au rămas fără apăLocal

ACET Fălticeni începe „lupta” cu rău-platnicii: 150 de familii din cartierul Dimitrie Leonida au rămas fără apă

Datorii peste datorii, neplătite cu anii. ACET Fălticeni are de recuperat debite imense de la asociațiile de proprietari din municipiu, care nu reușesc să țină pasul cu plata facturilor la termen din cauza restanțierilor. Furnizorul de apă potabilă a început „lupta” cu rău-platnicii, însă la mijloc sunt și bun-platnicii care, vrând-nevrând, trag și ei ponoasele.

Numai de la asociația nr.10, ACET are de recuperat datorii de 700.000 de lei. Întrebat de ce și cum s-a ajuns la acest nivel al debitelor, directorul agenției Fălticeni, inginerul Vasile Cozma, susține că „problemele sunt mai vechi, iar rău-platnicii achită datoriile puțin și foarte greu”.

Pentru a-i determina să plătească, operatorul de apă și canalizare din Fălticeni a luat măsuri radicale. ACET a închis, pe perioadă nedeterminată, robinetele la cinci scări din cartierul Dimitrie Leonida.

„S-au acumulat datorii de 700.000 de lei. Aici, la Asociația nr.10, restanțele tot cresc, se adună, și ajungem în astfel de situații pentru că suma nu se diminuează, ci devine tot mai mare.”, explică șeful agenției ACET Fălticeni. „Nu se plătește factura la zi. Este o situație extremă, neplăcută pentru bun-platnici, dar este ultima măsură pe care o mai putem aplica după ce am purtat discuții în numeroase întâlniri cu asociațiile de proprietari.”

Blocurile 3, 8, 10, 28 A și 28 B nu mai au, începând de joi, apă potabilă.

În total, 150 de familii nu mai beneficiază de serviciul de furnizare a apei curente până când asociația de proprietari nu va plăti măcar un sfert din debit.

Măsura îi afectează și pe bun-platnicii, printre aceștia și familii cu copii preșcolari, care acum sunt nevoiți să își procure singuri apa și să o transporte în recipiente.

ACET urmează să procedeze la fel și în cazul altor asociații din Fălticeni care au datorii mari. Pe lista neagră, alături de asociația nr.10, se află asociațiile 14 și 11.

Toate trei acumulează împreună restanțe de aproximativ 1,5 milioane de lei.

Vasile Cozma mai spune că atunci când datoriile erau la un nivel mult mai mic, iar recuperarea datoriilor era la fel de greoaie, au cerut sistarea apei pe scările de bloc pentru a-i determina pe datornici să plătească.

Șeful ACET susține că reprezentanți de „la toate nivelele” au intervenit și s-au opus vehement unei astfel de măsuri.

Înainte sistării furnizării apei potabile la cele cinci scări de bloc, operatorul local a notificat în prealabil aplicarea acestei măsuri prin adrese către Primăria Fălticeni, DSP Suceava și Detașamentul de Pompieri Fălticeni.

Zilele viitoare va urma al doilea val de întreruperi, la alte scări de bloc aflate tot în cartierul Dimitrie Leonida.

Reprezentanții ACET că vor aplica aceeași măsură și la asociațiile 11 și 14.

Facebook Comments

ȘTIRI