Accident rutier soldat cu decesul unui șofer de TIR în comuna Forăști. Au fost implicate două autotrenuri și un autoturismActualitate

Accident rutier soldat cu decesul unui șofer de TIR în comuna Forăști. Au fost implicate două autotrenuri și un autoturism

Un grav accident rutier s-a produs în această după-amiază pe DN 2, în comuna Forăști (pe raza localității Oniceni.).

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Bucovina” Suceava, în accident au fost implicate două autotrenuri și un autoturism.

Unul dintre autotrenuri era răsturnat la sosirea echipajelor de salvare. Șoferul era încarcerat iar echipajele medicale prezente la fața locului au constatat decesul acestuia.

 Ceilalți doi conducători auto au fost investigați medical de membrii echipajelor SMURD și SAJ Fălticeni.

Șoferul autoturismului a refuzat transportul la spital. Șoferul celui de-al doilea autotren, care prezenta leziuni minore, a fost transportat la spital de către ambulanța SAJ.

Potrivit Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române accidentul s-a produs la ieşirea din localitatea Oniceni către Drăguşeni. În urma impactului, autovehiculele s-au răsturnat în afara părţii carosabile, iar unul dintre şoferi a decedat.

Se efectueză cercetări pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor comiterii evenimentului. Circulaţia rutieră se desfășoară îngreunat, pe un singur fir, alternativ, prin dirijarea poliţiei.

Facebook Comments

ȘTIRI