Accident rutier în Fălticeni: Furgonetă suspendată de un autotren aflat în mers pe Bulevardul 2 GrăniceriLocal

Accident rutier în Fălticeni: Furgonetă suspendată de un autotren aflat în mers pe Bulevardul 2 Grăniceri

Neatenție la volan. Șoferul unui autocamion s-a trezit într-o clipă cu mașina pe bena unui autotren pentru transport pietrișului. Vehiculul de tonaj se deplasa cu viteză redusă și urma să fie încărcat.

Incidentul s-a petrecut miercuri după-amiază la Fălticeni.

Conducătorul furgonetei, un bărbat în vârstă de 50 de ani, nu s-a asigurat când efectua manevra cu spatele, ieșind din locul unde a parcat, după care a lovit autotrenul care se deplasa regulamentar spre ieșirea din oraș.

Cele două vehicule au intrat în coliziune ușoară, iar furgoneta s-a agățat de autotren și a rămas suspendată, cu puntea spate, de bena acestuia.

Șoferul autofurgonetei s-a panicat în momentul coliziunii și a frânat, iar autotrenul, condus de un șofer sucevean, l-a acroșat, ridicând camioneta pe remorcă.

Partea frontală a rămas proptită în bordura trotuarului.

În cabina furgonetei se aflau două persoane.

Incidentul s-a produs pe Bulevardul 2 Grăniceri, în zona intersecției cu strada Filaturii.

Din impactul loviturii, furgoneta s-a deplasat în față și a distrus luneta (geamul spate) al mașinii parcate în față.

Cele două mașini au fost „separate” cu ajutorul unui camion forestier, pentru transportul buștenilor, dotat cu braț hidraulic, ce aparține unei firme locale.

Traficul a fost blocat pe un sens, pentru aproximativ 20 de minute.

Poliția Locală a dirijat traficul din zonă. Un echipaj al Poliției Rutiere s-a deplasat la fața locului pentru cercetări.

Din fericire nu s-au înregistrat victime.

Polițiștii i-au testat pe șoferi cu alcooltestul, rezultatul fiind negativ.

Oamenii legii au verificat diagrama tahograf de la autotren pentru a vedea exact viteza. Aceștia spun că vehiculul de tonaj s-a deplasat cu mai puțin de 30 km/h.

Conducătorul din comuna Baia s-a ales cu o amendă de 580 de lei.

Facebook Comments

ȘTIRI