Accident mortal pe raza orașului Dolhasca: Polițiștii l-au săltat pe autorul faptei după 24 de ore de căutăriRegional

Accident mortal pe raza orașului Dolhasca: Polițiștii l-au săltat pe autorul faptei după 24 de ore de căutări

Pe 9 decembrie 2016, ora 17.40, Mavru Florin, de 48 de ani, din orașul Dolhasca, în timp ce se deplasa pe D.J. 208, , în localitatea Budeni, orașul Dolhasca, din direcția Dolhasca spre Pașcani, pe partea dreaptă a părții carosabile, în calitate de pieton, a fost acroșat din spate de un autovehicul care se deplasa în aceeași direcție de mers și care după producerea accidentului și-a continuat deplasarea fără să oprească.

Persoana în cauză a fost preluată de un echipaj SMURD, însă în drum spre Spitalul municipal Fălticeni victima a decedat.

Din primele verificări și cercetarea la fata locului a constatat că vehiculul implicat în producerea accidentului s-a deplasat spre municipiul Pașcani.

În urma accidentului la fața locului au fost identificate elemente din partea din față a autoturismului, elemente din masca față și cioburi de sticlă provenind de la farul din dreapta.

Începând cu ora 18, la nivelul Poliției municipiului Fălticeni s-a dispus declanșarea unei ample acțiuni și a fost solicitat sprijinul I.P.J. Iași, fiind informat personalul principal de serviciu pe inspectorat, în vederea efectuării de verificări specifice pe raza de competență, având în vedere direcția de deplasare a autovehiculului implicat în accident.

 

Comanda inspectoratului a constituit de îndată o echipă operativă complexă, formată inclusiv din poliţişti criminalişti şi judiciarişti, fiind declanşată o amplă acţiune cu participarea a peste 25 de poliţişti pentru identificarea vehiculului şi şoferului implicat. În urma accidentului la fața locului au fost identificate elemente din partea din față a autoturismului, elemente din masca față și cioburi de sticlă provenind de la farul din dreapta.

În urma investigațiilor efectuate de membrii echipei de cercetare din cadrul Serviciului Rutier, în dimineața zilei de 10 decembrie 2016 a fost localizat autoturismul implicat în accident, ascuns într-o hală dezafectată de pe raza localităţii Lespezi din județul Iași.

De asemenea, prin mijloace investigative, s-a stabilit că vehiculul a fost condus de un tânăr de 24 ani care locuiește fără forme legale în comuna Lespezi, județul Iași.

Tânărul a fost identificat la o locuință de pe raza satului Siliștea, ocazie cu care a recunoscut că a condus autoturismul în momentul producerii accidentului. Autoturismul a fost identificat în incinta unei hale și prezenta mai multe elemente demontate, şoferul recunoscând că a intenţionat ştergerea urmelor accidentului.

Având în vedere aceste aspecte în cauză s-a dispus extinderea cercetărilor pentru săvârșirea infracțiunii de „ștergerea urmelor accidentului de circulație din care a rezultat uciderea unei persoane, fără acordul echipei de cercetare la fața locului”.

În urma consultării procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, poliţiştii compartimentului rutier a dispus continuarea urmăririi penale față de suspect, iar la data de 10 decembrie 2016, ora 18.00 au dispus reținerea acestuia pe o durată de 24 ore, urmând ca la data de 11 decembrie 2016 să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni în vederea luării unei măsuri preventive.

ȘTIRI