Acasă la cronicarul orașului FălticeniCultură

Acasă la cronicarul orașului Fălticeni

Fiecare petic de pământ din scumpa noastră țărișoară are ceva de povestit.

Fiecare frunză își leagănă povestea sus pe ramul istoriei, fiecare fir de iarbă s-a plecat, ca apoi să se ridice din nou, în fața vremurilor cu destin greu încercat. Același lucru îl putem spune, cu mâna pe inimă și având conștiința împăcată, și despre un orășel mic de provincie, Fălticeni.

Acest orășel care în vremurile trecute a fost chiar și capitala județului Suceava, s-a bucurat de binecuvântarea muzelor, căci aici s-au născut, au trăit și au creat oameni de mare cultură: scriitori, pictori, muzicieni, sculptori, actori.

Amintesc doar câteva nume: familia Lovinescu, Ion Irimescu, Nicolae Labiș, Grigore Vasiliu Birlic.

În orașul de pe Șomuz a poposit de mai multe ori domnitorul Alexandru Ioan Cuza, aici a învățat Ion Creangă, aici a creat, în Grădina liniștii, mare parte din opera sa, Mihail Sadoveanu. Artur Gorovei, prin revista ,,Șezătoarea’’ rămâne și astăzi un punct de reper pentru cei aplecați asupra studiului folclorului zonal.

Multe și cu greutate sunt numele celor care au făcut cultură în urbea noastră, începând cu învățătorii și profesorii de odinioară, ca Virgil Tempeanu sau Vasile Ciurea, care pe lângă pregătirea excepțională, erau înzestrați cu har, erau călăuziți de dragoste în ceea ce făceau în școlile fălticenene.

Sunt cunoscute balurile minunate care se organizau în holurile primăriei din Fălticeni, baluri la care participau oameni din înalta societate.

Sunt cunoscute după-amiezile din Grădina publică, unde muzica de promenadă adusă în fața oamenilor de către fanfara Regimentului 16 Dorobanți din Fălticeni, dirijată de Oscar Porsch, care avea studii muzicale la Viena, dădeau un aer și mai boem orașului.

Sunt cunoscute seratele muzical-literare ce se desfășurau în casa doctorului Gabriel Tatos.

Ulița Rădășenilor, unde și astăzi ne așteaptă casa lui Sadoveanu, ori casa în care a stat în gazdă Creangă în vremea cât a învățat la școala de catiheți din Fălticeni, bate recordul în numărul de case memoriale (peste 30) în care au locuit și creat personalități care vor rămâne mereu în istoria culturii neamului.

Strada Mare, care traversează orașul dinspre strada Maior Ioan până la unitatea militară, cu clădirile de o arhitectură aparte, mai păstrează din parfumul de odinioară prin câteva construcții care au scăpat de buldozerele comuniste.

Un oraș atât de înzestrat spiritualicește avea nevoie de un cronicar, nu unul strict istoric, ci avea nevoie de un om înzestrat cu conștiința locului, un condeier care să-și dedice viața căutărilor neostenite, din zi până-n noapte.

Acest tip de om s-a născut, din fericire, în persoana domnului Eugen Dimitriu, om cu o vastă cultură generală, care și-a dedicat zilele și nopțile studiului locului drag, sub toate aspectele ei: istoric, social, dar mai ales cultural.

De curând domnia sa a împlinit vârsta de 90 de ani, o vârstă pe care o trădează doar fizic, căci mintea o are la fel de ascuțită, spiritul la fel de viu, inima pusă pe fapte mari.  Suntem impresionați de memoria domniei sale, o memorie demnă de invidiat, care ne recită în franțuzește, o memorie care ne povestește întâmplări grave sau picante,  memoria unui om ce are multe de oferit.

Domnul Eugen Dimitriu a scris 33 de cărți despre orașul Fălticeni și Bucovina, era și firesc să scrie și despre Bucovina, deoarece orașul nostru fiind oraș de graniță (la Cornu Luncii începea Imperiul Austro-Ungar), cultura și legăturile sufletești nu aveau nevoie de pașaport pentru liberă trecere.

Cartea ,,Un album al viselor frumoase’’ este una dintre cărțile care poate că ilustrează în cel mai limpede mod orașul nostru de ieri, deoarece paginile sale redau 1400 de fotografii cu târgul de odinioară, cu străzi și case care astăzi nu mai sunt.

Pentru a pătrunde în universul acesta al destinelor și în viața oamenilor care au însemnat ceva pentru cultură, era necesar a se cunoaște în profunzime străzile orașului, cu casele lor de ieri.

Domnul Eugen Dimitriu, pe vremea când era director la Galeria Oamenilor de Seamă, lua străzile la pas cu un caiet subsuoară și stătea de vorbă cu oamenii, descoperind lucruri de o reală valoare istorică și culturală.

Operei sale i-a fost recunoscută valoarea documentară: menționăm în acest sens faptul că ,,La sfat cu amintirile’’ (carte apărută în 2015) este considerată ca făcând parte din patrimoniu; ,,Dicționarul personalităților fălticenene’’ (Iași, 2015) se înscrie în colecția Opera omnia; cartea ,,Cazabanii’’(o cronică de familie, 2004), la tipărirea căreia a contribuit și ambasada Franței, a fost lansată în foaierul Teatrului Național din București. Sute de pagini, mii chiar, închinate orașului Fălticeni, pe care l-a intitulat într-o carte ,,Orașul muzelor’’(2002).

Domnul Eugen Dimitriu ne-a arătat, acasă la dumnealui, un raft cu aproximativ 1500 de scrisori primite de la oameni de cultură din toată țara, scrisori care aveau menirea de a transmite prin rândurile lor informații și date, impresii ținând de cultură și istorie din zona Fălticeni (oraș și satele înconjurătoare).

Parte din aceste scrisori au fost valorificate în cartea ,,Corespondență fălticeneană’’ (2013), lucru minunat de altfel, căci cititorul are șansa de a înțelege cât de pasionați erau, de ceea ce făceau, scriitorii, pictorii, muzicienii sau actorii, și ce prietenii mari se trăiau sub girul artei.

Alt raft ne-a dezvăluit comoara pe care o păstrează de ani și ani: 2000 de fotografii cu personalități din cultura fălticeneană și din zona înconjurătoare.

Nu știu dacă vă puteți imagina cum arată o casă plină de cărți valoroase, de manuscrise frumos rânduite. Casa d-nului Eugen Dimitriu e un tezaur de netăgăduit în acest sens: simți deodată că devii pios în preajma atâtor cărți și în apropierea atâtor manuscrise valoroase.

Pagini întregi au fost dedicate oamenilor locului, profesori vizionari, cu vocație, care au revoluționat învățământul (,,Virgil Tempeanu, viața și opera’’, 2012; ,,Restituiri’’ – memorialistică, traduceri, corespondență, 2017), sau unor familii de intelectuali care au muncit pentru perpetuarea artei, dar în timpul războiului au pierdut biblioteci imense, documente, obiecte ori picturi de o incontestabilă valoare (,,Lovineștii’’, 2001).

Nu cred să existe o piatră din târgul nostru care să nu fi fost cercetată de neobositul cronicar.

Ca o recunoaștere a meritelor dumnealui pe tărâmul cercetării, ca o confirmare a valorii cărților scrise cu migală și foarte multă răbdare, având ca suport o documentare riguroasă, de 14 ani domnul Eugen Dimitriu  este membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Nu în ultimul rând, trebuie să menționez și câteva dintre premiile cu care a fost răsplătită munca titanică depusă în redescoperirea locurilor dragi: Premiul Bucovina pentru anul 2016 acordat de Societatea Scriitorilor Bucovineni, Premiul Senior al Scrisului Bucovinean acordat de Centrul Cultural Bucovina (2017), Premiul Cartea anului pentru volumul ,,Eroi fălticeneni din Primul Război Mondial’’(2017).

Cel mai important premiu însă poate fi considerată nemurirea, trăirea veșnică prin miile de ore petrecute în studiu, prin miile de pagini publicate în cinstea orașului Fălticeni și Bucovinei.

Prin aceste rânduri modeste vă arătăm recunoștința noastră. Sunteți un om mare de o modestie rară! Să ne trăiți cu sănătate! Suntem mândri că suntem contemporani cu dumneavoastră!

Vă respectăm și vă prețuim, domnule Eugen Dimitriu!

ȘTIRI