Se apropie cu pași repezi cel mai important eveniment dedicat producătorilor locali. Târgul Mărului revine în această toamnă la Fălticeni, păstrându-și continuitatea în programul manifestărilor anuale. Ediția din 2026 va avea loc timp de trei zile, în centrul municipiului, iar organizatorii au anunțat deja programul manifestării.
Târgul Mărului este programat în acest an pentru perioada 23-25 octombrie, de vineri până duminică.
Manifestarea va fi organizată, ca și în anii precedenți, în centrul municipiului Fălticeni, în zona intersecției dintre Bulevardul Revoluției și Strada Republicii, în perimetrul cunoscut între Judecătorie, Banca Transilvania și ANAF.
Organizatorii, Primăria Municipiului Fălticeni și Consiliul Local Fălticeni, au pregătit bugetul și desfășurătorul ediției 2026, una care respectă formatul edițiilor din ultimii ani, în care savoarea fructelor și prospețimea bunătăților sunt în prim plan.
Târgul Mărului este, totodată, un prilej de sărbătoare, pentru comunitatea locală și de reconectare cu tradiția și folclorul autentic.
Mere din livezile zonei Fălticeni și produse locale
Atracția principală rămâne, bineînțeles, merele aduse de pomicultorii din zona Fălticeni. În anii anteriori, la târg au participat producători din Fălticeni și din localități precum Rădășeni, Bunești, Horodniceni, Vulturești și Cornu Luncii.
Târgul Mărului nu se rezumă însă la fructe. Vizitatorii vor putea găsi, pe lângă mere și alte produse provenite din gospodăriile și afacerile locale, preparate din carne, lactate și brânzeturi, produse apicole, patiserie și panificație, precum și alte bunătăți specifice zonei.
Pe perioada evenimentului, în cele trei zile ale evenimentului, pomicultorii comercializează în jur de 30 de tone de mere, iar cumpărători din întreg județul vin la Fălticeni pentru bogăția soiurilor expuse la standuri.

Spectacole în centrul municipiului
Pe lângă partea comercială, Târgul Mărului oferă și componenta artistică.
Sâmbătă și duminică, între orele 12.00 și 18.00, scena din centrul municipiului va găzdui spectacole susținute de tinere talente locale, soliști vocali și instrumentiști, precum și de formații artistice din Fălticeni și din localitățile învecinate.
Invitații speciali ai ediției din acest an sunt soliștii și dansatorii Ansamblului Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu”.
Târgul este una dintre manifestările de tradiție ale municipiului Fălticeni și are ca obiectiv promovarea produselor locale și susținerea producătorilor din zonă. Evenimentul reunește pomicultori, agricultori, întreprinzători și antreprenori locali, oferindu-le posibilitatea de a-și prezenta și comercializa produsele.
Pentru organizarea ediției din acest an este prevăzut un buget de aproximativ 60.000 de lei.

Partenerii și programul ediției 2026
La organizarea Târgului Mărului participă, alături de autoritățile locale, mai multe instituții și organizații din domeniul agriculturii și promovării produselor locale.
Partenerii anunțați pentru această ediție sunt Asociațiile Pomicultorilor din zona Fălticeni, Asociația „Produs în Bucovina”, Consiliul Județean Suceava, Direcția pentru Agricultură Județeană Suceava, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) și Centrul Cultural Bucovina.
Program Târgul Mărului
23 – 25 octombrie
Târgul de mere și produse agricole
Ora 10:00 – 18:00
24 – 25 octombrie
Vizitare standurilor cu vânzare
Ora 13:00 – 22:00
24 – 25 octombrie
Program artistic
Ora 12:00 – 18:00







