Primăria comunei Forăști susține educația și tinerele valori. Vacanțe la mare și premii bănești pentru elevii silitoriEducație

Primăria comunei Forăști susține educația și tinerele valori. Vacanțe la mare și premii bănești pentru elevii silitori

       Accesări: 397

Cea mai valoroasă investiție este în educație. De acest aspect este convinsă și administrația comunei Forăști care de 24 de ani susține performanța școlară, încurâjand elevii care se remarcă prin rezultate deosebite la învățătură și la olimpiade. Recompensele acordate de-a lungul anilor, dar și investițiile constante în infrastructura educațională, reflectă preocuparea administrației locale pentru viitorul copiilor din comunitate.

Pe lângă premii în bani sau vacanțe pe litoral, ca formă de apreciere pentru performanțele obținute la școală și la concursuri, administrația locală și-a axat atenția pe modernizarea școlilor.

Toate aceste investiții au dat roade an de an.

Elevii din comuna Forăști s-au remarcat inclusiv la olimpiadele școlare, unde elevii de top ai comunei au avut rezultate deosebite la etapele naționale.

Odată cu acestea, tinerii studioși și profesorii îndrumători contribuit la prestigiul școlilor din Oniceni și Manolea, aflate pe harta performanței educaționale.

Una dintre tradițiile instituite în urmă cu mai bine de două decenii este recompensarea elevilor cu rezultate deosebite prin câteva zile de vacanță pe litoralul românesc.

An de an, copiii care au excelat la învățătură sau au obținut performanțe la olimpiade au beneficiat de această formă de apreciere, administrația locală considerând că efortul, seriozitatea și rezultatele lor trebuie recunoscute și încurajate.

Prin astfel de inițiative, Primăria Comunei Forăști își propune să cultive în rândul elevilor dorința de a învăța, de a performa și de a-și depăși limitele.

Sprijinul acordat elevilor nu s-a limitat însă la premierea performanței. În ultimii ani, unitățile de învățământ din comună au trecut printr-un amplu proces de modernizare, prin proiecte finanțate din fonduri locale, guvernamentale și europene.

La inițiativa primarului Brăduț Avrămia, investițiile au vizat atât dotarea școlilor cu mobilier și table inteligente, cât și lucrări de reabilitare și modernizare a clădirilor.

Obiectivul este ca elevii și profesorii să beneficieze de spații moderne, sigure și bine echipate, în care procesul educațional să se desfășoare în cele mai bune condiții.

Un proiect important pentru infrastructura educațională a comunei a fost finalizat în această vară la Școala din Oniceni, unde au fost încheiate lucrările la noua sală de sport.

Investiția a fost finanțată prin Compania Națională de Investiții și oferă elevilor un spațiu modern destinat desfășurării activităților sportive.

Administrația locală pregătește un proiect similar și pentru Școala Gimnazială Manolea. Primarul Brăduț Avrămia urmează să depună documentația necesară pentru realizarea unei săli de sport, astfel încât elevii să poată beneficia de condiții corespunzătoare pentru orele de educație fizică și activitățile sportive.

Și în acest an, performanța școlară a fost răsplătită financiar de autoritățile comunei Forăști.

Elevii olimpici au primit câte 1.000 de lei, în timp ce elevii care au obținut premiul I au fost recompensați cu 1.200 de lei, iar cei care au obținut premiul al II-lea au primit câte 900 de lei.

Pentru premierea elevilor performanți, administrația locală a alocat în total 24.000 de lei.

Prin premiile acordate, prin tradiția sejururilor pe litoral și prin investițiile realizate în școli, Primăria Comunei Forăști urmărește să transmită un mesaj simplu: munca și performanța trebuie recunoscute și încurajate.

Investițiile în educație înseamnă, în același timp, investiții în comunitate și în generațiile care vor construi viitorul comunei. Iar la Forăști, administrația locală își propune să continue acest demers, prin proiecte care să le ofere copiilor atât motivația de a performa, cât și condițiile necesare pentru a o face.

„Educația este una dintre cele mai importante investiții pe care o comunitate le poate face în viitor. De aceea, ne dorim ca elevii din comuna Forăști să știe că munca, seriozitatea și performanța lor sunt apreciate și răsplătite. De 24 de ani încercăm să fim alături de copiii care învață și obțin rezultate frumoase, iar premiile și sejururile oferite elevilor merituoși reprezintă un mod prin care le spunem că suntem mândri de ei.”, explică primarul Avrămia. „ În același timp, avem datoria să le oferim condiții cât mai bune în școli. Am investit și vom continua să investim în infrastructura educațională, pentru ca elevii și profesorii să își desfășoare activitatea în cele mai bune condiții. Îi felicit pe toți elevii premiați și îi încurajez să muncească în continuare, să aibă încredere în ei și să își urmeze visurile. Rezultatele lor sunt o bucurie pentru părinți, pentru profesori și pentru întreaga comunitate din Forăști. Urmează un nou an școlar și sper ca elevii noștri să fie, în continuare, printre cei mai buni din județ și din țară. ”



ȘTIRI