Un pas important în dezvoltarea infrastructurii dedicate mobilității verzi. Aproximativ cinci kilometri de piste pentru biciclete au fost amenajați în municipiul Fălticeni, rețea ce se întinde pe patru străzi. Lucrările au fost finalizate de curând și sunt realizate în cadrul unui amplu proiect de reabilitare și modernizare destinat unui grup de șapte drumuri de interes local.
Investiția, de peste 20 de milioane de lei, contribuie la îmbunătățirea condițiilor de trafic rutier și de mobilitate pentru bicicliști.
Amenajarea pistelor pentru biciclete vine într-un moment în care bicicleta câștigă tot mai mult teren, în special în rândul tinerilor.
În același timp, creștere numărului de trotinete electrice face ca infrastructura destinată mijloacelor de transport alternative să devină tot mai necesară.
Noile piste sunt amenajate pe străzile Sucevei, Revoluției, Armatei și Republicii, pe o lungime totală de aproximativ cinci kilometri. Acestea sunt ușor de identificat, fiind marcate cu vopsea verde și însoțite de indicatoare rutiere care semnalizează traseele destinate bicicletelor.
Pistele au fost realizate în apropierea trotuarelor, fiind separate față de celelalte zone de circulație prin stâlpi reflectorizanți.
Pentru delimitarea celor cinci kilometri de traseu au fost montați peste 4.000 de astfel de stâlpi, care sporesc vizibilitatea pistelor și siguranța celor care se deplasează pe aceste trasee.
Un nou traseu care asigură continuitate
Investiția nu se limitează însă la cei cinci kilometri realizați în cadrul proiectului principal. Pentru asigurarea continuității traseelor existente și pentru creare unei rețelei cât mai coerente, autoritățile locale au amenajat, separat, încă aproximativ 100 de metri de pistă pentru biciclete.
Noua porțiune se află pe tronsonul dintre magazinul Haiducul și Biserica Catolică și face legătura cu pista existentă care se întinde între Colegiul Național „Nicu Gane” și fostul Ocol Silvic.
Prin această intervenție, traseele pentru biciclete devin mai bine conectate, iar utilizatorii au la dispoziție un tip de infrastructură mai continuă pentru deplasarea prin municipiu.
Legăturile dintre diferitele porțiuni de pistă sunt importante mai ales pentru cei care folosesc bicicleta nu doar în timpul liber, ci și pentru deplasarea zilnică spre școală, serviciu sau alte zone ale orașului.

Rețeaua va crește la aproximativ 12 kilometri
Dezvoltarea infrastructurii pentru biciclete nu se oprește aici.
Un nou proiect destinat amenajării de piste pentru biciclete este în lucru, iar odată cu implementarea acestuia, lungimea infrastructurii de mobilitate verde din municipiul Fălticeni ar urma să ajungă la aproximativ 12 kilometri.
Extinderea rețelei ar putea oferi bicicliștilor posibilitatea de a se deplasa pe distanțe mai mari, în condiții mai bune de siguranță, fără să fie nevoiți să folosească în permanență partea carosabilă destinată autovehiculelor.
Investițiile în pistele pentru biciclete se înscriu în tendința de dezvoltare a infrastructurii de mobilitate alternativă, într-un context în care bicicleta și trotineta electrică au devenit mijloace de transport tot mai utilizate în orașele din România.
Extinderea rețelei de piste înseamnă nu doar o infrastructură nouă, ci și o schimbare în modul în care spațiul urban este utilizat.
Pe măsură ce traseele vor deveni mai lungi și mai bine conectate, fălticenenii vor putea folosi tot mai des bicicletele și trotinetele, ce ar putea ocupa un loc tot mai important în mobilitatea de zi cu zi.







