Spitalul Municipal Fălticeni și-a majorat semnificativ veniturile. Unitatea medicală are trei piloni de dezvoltareLocal

Spitalul Municipal Fălticeni și-a majorat semnificativ veniturile. Unitatea medicală are trei piloni de dezvoltare

       Accesări: 601

Venituri mai mari și investiții în dezvoltare. Spitalul Municipal Fălticeni continuă să înregistreze un parcurs financiar pozitiv, ce se bazează pe trei piloni. Potrivit datelor publicate de managerul Vlad Morariu, în raportul anul aferent anului 2025, unitatea medicală are venituri încasate cu 26% mai mari decât în anul precedent.

Creșterea este susținută în principal de finanțarea serviciilor medicale prin Casa de Asigurări de Sănătate, dar și de fondurile europene atrase prin proiectele de investiții și de alocările de la bugetul de stat.

Veniturile totale încasate de Spitalul Municipal Fălticeni au ajuns la circa 119 milioane de lei.

Potrivit situației financiare prezentate de conducerea unității sanitare, suma reprezintă 92,88% din prevederile bugetare anuale, ceea ce reflectă un grad ridicat de realizare pentru veniturile estimate.

Cea mai mare parte a fondurilor care au susținut activitatea spitalului provin din contractele încheiate cu Casa de Asigurări de Sănătate, acestea aducând în bugetul instituției 88,3 milioane de lei. Aceste sume au asigurat finanțarea serviciilor medicale oferite pacienților și funcționarea curentă a spitalului.

Altă sursă importantă de finanțare este reprezentată de contractele încheiate cu Direcția de Sănătate Publică, finanțate de la bugetul de stat, în valoare de 2,44 milioane de lei, destinate programelor și activităților specifice din domeniul sănătății.

Veniturile proprii ale Spitalului Municipal Fălticeni au însumat 892.000 de lei, în timp ce din chirii și alte activități de prestări servicii au fost încasate 16.189 de lei.

Unitatea medicală a beneficiat anul trecut de 18.180 de lei din donații și sponsorizări, contribuții care au venit în sprijinul activității spitalului.

La capitolul transferuri și alocări bugetare, spitalul a încasat 3,66 milioane de lei din alte vărsăminte, 695.000 de lei alocați de la bugetul local și 2,18 milioane de lei sub formă de subvenții de la bugetul de stat.

Un rol esențial în creșterea veniturilor l-au avut finanțările europene atrase pentru investiții. Prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Spitalul Municipal Fălticeni a încasat 12,95 milioane de lei, fonduri destinate implementării proiectelor de modernizare și dezvoltare a infrastructurii medicale.

În același timp, în bugetul instituției medicale au intrat prefinanțarea de 1,16 milioane de lei din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), precum și 12,18 milioane de lei reprezentând subvenții de la bugetul de stat pentru proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile și din FEDR.

Datele financiare arată că anul 2025 a fost unul favorabil pentru Spitalul Municipal Fălticeni din punct de vedere al veniturilor, creșterea de peste un sfert față de anul precedent fiind susținută atât de finanțarea serviciilor medicale prin Casa de Asigurări de Sănătate, cât și de atragerea unor sume importante din fonduri europene și din programele finanțate de stat.

Aceste resurse financiare oferă premise pentru continuarea investițiilor în infrastructura medicală, dotarea cu echipamente moderne și îmbunătățirea condițiilor oferite pacienților din municipiul Fălticeni și din localitățile învecinate.



ȘTIRI