Rezultate Evaluarea Națională 2026. Elevii de la două școli și un liceu domină topul primelor 20 de medii din FălticeniEducație

Rezultate Evaluarea Națională 2026. Elevii de la două școli și un liceu domină topul primelor 20 de medii din Fălticeni

       Accesări: 1969

Absolvenții de gimnaziu au trecu prin focul celui mai important examen. Primele rezultate ale Evaluării Naționale 2026 au fost afișate astăzi, 30 iunie, înainte de soluționarea contestațiilor. Spre diferență de anii din urmă, la nivelul municipiului Fălticeni, la cele patru școli gimnaziale și două licee nu sunt nici medii și nici note de 10.

Cu toate acestea, mediile din top 20, la nivel local, sunt bune și foarte bune, toate fiind peste 9,00.

Rezultatele confirmă nivelul ridicat al pregătirii elevilor din Fălticeni. În clasamentul celor mai mari 10 medii obținute la examenul de la finalul gimnaziului se remarcă în mod deosebit absolvenții Școlii Gimnaziale „Ion Irimescu”, Școlii Gimnaziale „Ioan Ciurea” și ai Colegiului Național „Nicu Gane”, care domină ierarhia locală.

Rezultatele obținute de elevii acestor unități de învățământ reflectă atât munca depusă pe parcursul celor patru ani de gimnaziu, cât și pregătirea susținută pentru unul dintre cele mai importante examene din parcursul educațional. Prezența unui număr mare de elevi din cele trei instituții în topul mediilor demonstrează continuitatea performanței și calitatea actului educațional.

Evaluarea Națională reprezintă principalul criteriu de admitere în învățământul liceal, iar fiecare sutime poate conta în stabilirea ierarhiei județene și a repartizării computerizate. Din acest motiv, rezultatele publicate în această etapă sunt privite cu interes atât de elevi și părinți, cât și de cadrele didactice, chiar dacă acestea sunt provizorii.

Potrivit calendarului examenului, elevii care consideră că notele obținute nu reflectă modul în care au rezolvat subiectele pot solicita vizualizarea lucrărilor și pot depune contestații. Lucrările contestate vor fi reevaluate, iar rezultatele finale vor fi publicate după încheierea acestei etape.

Până la afișarea rezultatelor finale, clasamentul poate suferi modificări, însă rezultatele inițiale plasează în prim-plan elevii de la Școala Gimnazială „Ion Irimescu”, Școala Gimnazială „Ioan Ciurea” și Colegiul Național „Nicu Gane”, instituții care au dat cei mai mulți elevi în topul celor mai bune medii din municipiul Fălticeni.

Cea mai mare medie pe municipiu aparține elevei Alessia Tomegea (9,60), de la Școala Gimnazială „Ion Irimescu”.

Urmează în clasament Rareș Silion (9,52), de la Școala Gimnazială „Ioan Ciurea”, Ilinca Suman (9,50), de la Colegiul Național „Nicu Gane”, și Anastasia Samson (9,50), de la Școala Gimnazială „Ioan Ciurea”.

În perioada următoare, absolvenții de gimnaziu vor parcurge etapa completării fișelor de opțiuni pentru admiterea la liceu. Pentru mulți dintre elevii aflați în fruntea clasamentului, rezultatele obținute le oferă șanse foarte bune de a fi admiși la specializările dorite, atât în județul Suceava, cât și în alte unități de învățământ din țară.

ElevMedie Unitate
Alessia Tomegea9,60Școala Ion Irimescu
Rareș Silion9,52Școala Ioan Ciurea
Ilinca Suman9,50Colegiul Nicu Gane
Anastasia Samson9,50Școala Ioan Ciurea
Luca Vasiliu9,35Școala Ion Irimescu
Maia Amariei9,30Colegiul Nicu Gane
Ioana Goian9,30Colegiul Nicu Gane
Bianca Munteanu9,27Școala Ion Irimescu
Alexandru Paveliuc9,25Școala Ioan Ciurea
Bianca Pintilie9,25Colegiul Nicu Gane
Ștefan Ciobanu9,25Școala Ion Irimescu
Daniel Acatrinei9,22Școala Ioan Ciurea
Matei Fîntînaru9,22Școala Ion Irimescu
Diana Feraru9,22Colegiul Nicu Gane
Emma Manolache9,20Școala Ion Irimescu
9,17Școala Alexandru I. Cuza
Alessia Chiruță9,15Școala Mihail Sadoveanu
Maria Lazer9,15Colegiul Nicu Gane
9,07Colegiul Mihai Băcescu
Ioana Suceveanu9,12Școala Ion Irimescu
Iasmina Coman9,07Colegiul Nicu Gane
Alexia Isache9,07Colegiul Nicu Gane
9,07Școala Alexandru I. Cuza
Maria Toader9,07Școala Mihail Sadoveanu
Filip Iustina9,05Școala Ion Irimescu
Emanuel Benea 9,00Școala Ion Irimescu
9,00Școala Alexandru I. Cuza



ȘTIRI