550 de cadouri au fost împărțite de sărbători copiilor nevoiași din șapte comune arondate zonei FălticeniLocal

550 de cadouri au fost împărțite de sărbători copiilor nevoiași din șapte comune arondate zonei Fălticeni

Daruri de Crăciun pentru sute de copii sărmani. Câțiva voluntari din Fălticeni au lansat în luna dărniciei campania umanitară „Cadoul din cutia de pantofi” (ShoeBox) care și-a propus să aducă puțină bucurie de sărbători pentru cei mici. Înainte de toate, inițiatorii au creionat „Agenda de Bine” unde au fost incluse 200 de familii nevoiașe de la țară.

Promovată în social media, acțiunea i-a atras și sensibilizat pe numeroși oameni de bine, unități de învățământ, dar și operatori economici.

Regulile campaniei au fost simple. Părinți, adolescenți și copii au pus în cutii de pantofi alimente, jucării, dar și lucruri noi ce le-ar plăcea băiețeilor și fetițelor aflați în nevoi, după care cutiile au fost împachetate pentru Crăciun, pe urmă transportate la sediul campaniei din Fălticeni.

Voluntarii au ordonat cadourile pe vârste și sex, le-au etichetat și aranjat pe familii, apoi pe localități pentru a fi pregătite de transport.

Nu mai puțin de 550 de daruri au fost adunate în campania „Cadoul din cutia de pantofi” (ShoeBox).

Un factor important al demersului umanitar a fost elementul surpriză. Atât părinții cât și copiii de pe „Agenda de Bine” nu au știut nici un moment că urmează să fie vizitați de voluntari cu pachete de Crăciun.

Cu mașinile încărcate de cadouri, aceștia au poposit în casele din șapte comune aflate în zona Fălticeni.

„Lucrul cel mai valoros și mai dificil de dăruit este timpul. În goana noastră cotidiană, de multe ori uităm că sărbătoarea Crăciunului nu înseamnă doar primenirea casei, pregătirea mâncărurilor gustoase și alegerea darurilor pentru cei dragi.”, afirmă coordonatoarea acțiunii umanitare. „Cred că mulți oameni au o mare dorință de a înfăptui binele, de dărui bucurie și speranță, doar că uneori nu știu unde și cum să o facă. Pe cei care (încă) mai gândesc astfel, îi așteptăm la ShoeBox 2018.”

„Copiii merită totul. Ei nu își aleg nici părinții, nici locul unde se nasc. Au dreptul la bucurie, iar noi am vrut să o aibă de sărbători. Printr-un gest simplu, avem puterea să trimitem raze de fericire copilașilor din jurul nostru, greu încercați de soartă.”, ne-a declarat unul dintre voluntarii campaniei. „Speranța mea este că ei își vor aminti de sentimentele și clipele frumoase când au primit darurile, iar peste ani vor continua și ei, în mod personal, sau în grup, ceea ce noi facem astăzi. Zâmbetul lor, ochii care le străluceau, fericirea din privire valorează mai mult decât orele și zilele pe care noi le-am petrecut pentru organizarea și desfășurarea campaniei „Cadoul din cutia de pantofi”.

Patru profesori de la Școala Gimnazială Preutești au livrat cadourile de Crăciun și le-au urat sărbători în tihnă celor 200 de familii din mediul rural.

Alte două cadre didactice din Fălticeni, care predau la Preutești și la Colegiul „Vasile Lovinescu”, au fost implicate în coordonarea campaniei la sortarea, ambalarea, etichetarea, realizarea altor cadouri și transportul acestora.

Motivați de compasiune, înzestrați cu sentimente de bunătate, elevi voluntari din Rădășeni, Preutești, Hârtop, Vulturești și Fălticeni au dat o mână de ajutor în toate etapele campaniei.

Darurile au fost aduse rând pe rând la sediul de campanie de la Școlile Gimnaziale din Cornu Luncii, Sasca și Preutești care s-au alăturat demersului caritabil. Elevii și părinții de la șase unități de învățământ din Fălticeni, mai precis Grădinițele „Dumbrava Minunată” și „Pinocchio”, Școlile Gimnaziale „Ion Irimescu”, „Mihail Sadoveanu”, Colegiile „Mihai Băcescu” și „Vasile Lovinescu”, au participat la campania umanitară.

Cadourile, pregătite cu grijă, au ajuns de Crăciun la copiii din comunele Baia, Fântâna Mare și Hârtop.

Pe „Agenda de Bine” au fost incluși copii din satele comunei Preutești și Vulturești. Noi transporturi de cadouri au ajuns zilele trecute la alți copii nevoiași, cei din Râșca și Mălini care sărbătoresc în această perioadă Crăciunul pe stil vechi.

Alături de cei implicați, elevi, părinți și cadre didactice, patru oameni de afaceri au contribuit financiar pentru susținerea proiectului umanitar. Sumele oferite de operatorii economici locali Rogelya și Supermarket Simos s-au transformat în dulciuri, fructe, sucuri și jucării pentru cei mici.

Colegiul „Vasile Lovinescu” din Fălticeni a fost partener al campaniei, oferind spațiul necesar desfășurării tuturor activităților.

Voluntarii au dorit să rămână anonimi și au ținut să mulțumească tuturor celor care au contribuit la bunul mers al campaniei „Cadoul din cutia de pantofi” care va continua în decembrie 2018.

ȘTIRI

error: Content is protected !!