2.000 de preșcolari și elevi ai claselor primare din municipiul Fălticeni au intrat într-o vacanță de nouă zileEducație

2.000 de preșcolari și elevi ai claselor primare din municipiul Fălticeni au intrat într-o vacanță de nouă zile

Toamna sună clopoțelul pentru noul an școlar, dar aduce și prima vacanță. Preșcolarii și elevii din clasele primare au intrat în vacanță. 2.000 de copii înscriși în structurile de învățământ din municipiul Fălticeni se bucură de câteva zile libere.

Ei sunt în vacanță până inclusiv duminica viitoare, 4 noiembrie, potrivit structurii anului şcolar 2018-2019, aprobată prin ordinul ministrului Educaţiei.

În municipiul Fălticeni sunt 710 de preșcolari înscriși la grădiniță, 380 în structurile cu program prelungit și 330 în cele cu program normal, în timp ce la nivelul celor patru școli sunt înscriși aproximativ 1.300 de elevi în clasele primare.

Preșcolarii și elevii din clasele primare reprezintă un sfert din totalul populației școlare din municipiu, ce numără 8.000 de elevi.

Următoarea vacanţă va începe în ajunul Crăciunului şi va dura două săptămâni, mai exact va avea loc între 22 decembrie 2018 și 13 ianuarie 2019. Până atunci, însă, ei vor beneficia altă minivacanță, pe 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, şi 1 Decembrie, când se celebrează Ziua Naţională a României.

Structura anului şcolar cuprinde semestrul I (10 septembrie 2018 – 1 februarie 2019) şi semestrul al II (11 februarie 2019 – 14 iunie 2019).

Vacanţele elevilor din toate ciclurile de învăţământ sunt programate astfel: vacanţa de iarnă (22 decembrie 2018 – 13 ianuarie 2019), vacanţa intersemestrială (2 și 10 februarie 2019), vacanţa de primăvară (20 aprilie – 5 mai 2019) şi vacanţa de vară (15 iunie – 15 septembrie 2019).

Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se va încheia pe 31 mai 2019, iar pentru cele din cilcul gimnazial pe 7 iunie 2019.

Programul naţional „Şcoala altfel”, cu o durată de cinci zile consecutive lucrătoare, în timpul anului şcolar, poate fi derulat în perioada 1 octombrie 2018 – 31 mai 2019, pe baza unei planificări ce rămâne la decizia şcolilor.

ȘTIRI