13 cadre didactice din Fălticeni și zona rurală au intrat în Corpul Național de Experți în management educaționalEducație

13 cadre didactice din Fălticeni și zona rurală au intrat în Corpul Național de Experți în management educațional

Un nou examen important pentru profesori. După ce în luna iulie s-au încheiat probele privind stabilirea persoanelor pentru funcțiile de director și director adjunct, pe posturile vacante existente în sistemul preuniversitar, ISJ Suceava a organizat concursul selecție destinat cadrelor didactice care au asiprat la calitatea de membru în Corpul naţional de experți în management educațional. La nivel de județ au fost disponibile 250 de locuri, însă candidații au fost de patru ori mai puțini.

În cea de a douăsprezecea serie s-au înscris doar 60 de profesori. 19 dintre aceștia nu au promovat concursul desfășurat între 5 iulie și 1 august 2017.

Corpul naţional de experţi în management educaţional (CNEME) este pepiniera pentru viitorii conducători ai unităților de învățământ din preuniversitar. Cu alte cuvinte, candidații promovați vor putea să participe la următoarea sesiune, din anul 2020, a concursului de selecție pentru viitorii directori de grădinițe, școli și colegii.

Calitatea de membru al corpului naţional de experţi în management educaţional se dobândeşte prin înscrierea în Registrul naţional al experţilor în management educaţional, în urma promovării concursului de selecție amintit.

La nivelul municipiului Fălticeni au fost 9 candidați din care 6 au promovat.

Cel mai mare punctaj din Fălticeni și zona Fălticeni l-a obținut Isidora Catrina de la Școala Gimnazială „Ion Irimescu” (95 puncte), cadru didactic care deține și cel mai bun punctaj la nivel de județ împreună cu alți doi candidați din Suceava și Gura Humorului.

În zona arondată municipiului Fălticeni s-au înscris 8 profesori din care 7 au promovat.

Pe segmentul rural s-au remarcat profesorii Elena Alexandru de la Școala Gimnazială nr.3 din Baia cu 92 puncte și Eduard Aioanei de la Școala Gimnazială Rotunda cu 85 puncte.

Potrivit calendarului calendarului de selecție, luni, 7 august, va fi emis ordinul de ministru privind înscrierea candidaților promovați în Registrul național al experților în management educațional.

Candidați promovați municipiul Fălticeni

Catrina Isidora / Școala Gimnazială „Ion Irimescu” / 95 puncte
Sandu Mihaela / Grădinița Specială / 92 puncte
Pașcovici Elena / Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” / 88 puncte
Grigore Daniela / Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” / 85 puncte
Ciubotaru Maria / Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” / 82 puncte
Pălie Carmen / Grădinița „Dumbrava Minunată” / 76 puncte

Candidați promovați zona Fălticeni

Alexandru Elena / Școala Gimnazială nr.3 Baia / 92 puncte
Aioanei Eduard / Școala Gimnazială Rotunda / 85 puncte
Cozma Ioana / Școala Gimnazială Horodniceni / 80 puncte
Verdeș Maria / Școala Gimnazială Cornu Luncii / 80 de puncte
Nistor Silviu / Școala Gimnazială Preutești / 72 puncte
Livadariu Gabriela / Școala Gimnazială Rotunda / 71 puncte
Busuioc Corneliu / Școala Gimnazială Sasca Mare / 70 puncte

ȘTIRI