12 tineri din Fălticeni, Bunești și Rădășeni au devenit studenți la cea mai exigentă universitate de medicină din țarăEducație

12 tineri din Fălticeni, Bunești și Rădășeni au devenit studenți la cea mai exigentă universitate de medicină din țară

Au fost elevi de marcă pe toată durata liceului, au învățat bine și au ajuns acolo unde și-au dorit. După ce au încheiat Bacalaureatul cu medii foarte bune, câțiva absolvenți de top de la Colegiul „Nicu Gane” s-au îndreptat spre medicină. Ei au ales cea mai exigentă instituție universitară de profil din România și, spre satisfacția lor și a părinților, au reușit la sesiunea de admitere din vară.

12 absolvenți din Fălticeni, Bunești și Rădășeni, ai promoției 2018, sunt oficial studenți ai Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.

9 din cei 10 proaspeți studenți sunt elevii fostei clase XII-A de la Colegiul Național „Nicu Gane”, ce l-a avut ca diriginte pe profesorul Marcel Ciuruș.

Cu alte cuvinte, vechii colegi vor continua să fie împreună și la facultate. Reușitele aparțin absolvenților Ana-Maria Cotun, Andreea Roșu, Sebastian Osoianu, Irina Ciocîrlan, Ana-Maria Moroșan, Livia Bădărău, Gina Barbă, Diana Simos, Teodor Călugărița, Ana-Maria Mihalache și  și Dragoș Grumăzescu care din toamnă vor începe viața de student.

S-au pregătit temeinic pentru examenul de la Cluj-Napoca, reușind să obținută note mari și au intrat pe locurile la buget (fără taxă), concurența fiind de trei pe un loc, la specializările medicină generală, medicină dentară și farmacie.

La medicină generală s-a intrat cu medii peste 8, majoritatea absolvenților de la Colegiul Național „Nicu Gane” reușind să termine examenul între primii 100 din 300. Cea mai mare notă din grupul candidaților fălticeneni de la medicină aparține lui Sebastian Osoianu (9,37).

Cele trei șefe ale promoției 2018, eleva olimpică Ana-Maria Cotun (Fălticeni), Irina Ciocârlan și Ana-Maria Moroșan (ambele din Bunești), au obținut, de asemenea, note peste 9.

Printre cei admiși, cu medii peste 8, sunt Gina Barbă și Livia Bădărău din Fălticeni și Dragoș Grumăzescu din Rădășeni.

La specializarea Medicină dentară, alți doi tineri fălticeneni, Diana Simos și Teodor Călugărița, au terminat examenul între primii 7, respectiv primii 15 candidați.

Nota cea mai mare, dintre candidații proveniți de la Colegiul Național „Nicu Gane”, aparține absolventei Andreea Roșu (Fălticeni), care a intrat la specializarea Farmacie cu 9,42, în primele 35 de locuri din aproape 100.

Pe aceeași listă de candidați admiși se află și Ana-Maria Mihalache cu nota 8,04.

Reușita acestor 10 absolvenți ai Colegiului Național „Nicu Gane” confirmă nu doar nivelul lor de pregătire, ci și valoarea pe care le-a conferit-o școala fălticeneană în decursul celor patru ani de studiu.

Cei 12 absolvenți de liceu spun că au ales să studieze medicina și farmacia, deoarece vor să-i ajute oameni să fie sănătoși, să le fie bine.

Rezultate frumoase au obținute alți doi absolvenți de la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”.

Ionuț Cazamir (comuna Baia) care va începe din toamnă studiile la Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș și Teodora Bold (Fălticeni) la Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca.

Medicină generală
Osoianu Sebastian – 9,38
Ciocîrlan Irina – 9,17
Moroșan Ana-Maria – 9,17
Cotun Ana-Maria – 9,01
Bădărău Livia – 8,51
Barbă Gina – 8,44
Grumăzescu Dragoș – 8,01

Stomatologie
Simos Diana – 8,64
Calugărița Teodor – 8,26

Farmacie
Roșu Andreea – 9,42
Mihalache Ana-Maria – 8,04

ȘTIRI