10 lucruri pe care nu le face un om inteligentDiverse

10 lucruri pe care nu le face un om inteligent

Inteligența este o variabilă deseori asociată cu educația pe care o primim în școală. Specialiștii consideră că această valoare este direct proporțională și cu experiența și capacitatea unui individ de a se adapta din mers la realități ale vieții. În accepțiunea psihologului Alexandru Pleșea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minții”, un elev, care a înmagazinat în decursul anilor școlari un set de cunoștințe, dar pe care nu a avut ocazia sau chiar inspirația să le aplice în situații reale, nu va reuși să realizeze lucruri mărețe în viață.

El va avea mereu mai multe întrebări decât răspunsuri. Iar dacă întrebările sunt puse, se ajunge la înțelegere.

Inteligența se câștigă prin experiență, și este o variabilă care poate fi îmbunătățită, nu este neapărat o trăsătură ereditară.”, afirmă psihologul Alexandru Pleșea. În literatura de specialitate, ceea ce noi numim coeficient de inteligență sau – pe scurt, IQ – nu este nimic altceva decât raportarea vârstei mintale a unui individ la vârsta biologică, înmulțit cu 100. Vârsta mintală a unui copil, spre exemplu, nu poate ține pasul cu vârsta biologică, dacă acel copil nu pune în aplicare cele învățate.”

Specialistul crede că oamenii inteligenți sunt, de regulă, creativi, generoși, recunoscători, umili și atenți, iar cei mai mulți au ajuns la un nivel de înțelegere, nu de cunoaștere, mai ales prin prisma experiențelor și întrebărilor corect puse la un moment dat.

Astfel, un om inteligent nu ar face niciodată următoarele lucruri:

1. Nu lasă greșelile trecutului să se interpună în prezent

Ei știu că succesul în viață nu este posibil fără greșeli și eșecuri. Cu toate acestea, oamenii inteligenți nu permit să fie afectați de greșelile din trecut, ei pur și simplu iau aceste greșeli drept niște lecții de educație pentru a evolua.

2. Nu se concentrează pe părțile negative

Oamenii inteligenți văd gândurile ca pe ceva palpabil. Dacă ai doar gânduri negative în minte, viața ta va fi la fel de negativă. Ei știu că viața este mult mai bună când înveți să-ți folosești abilitățile de a visa, de a crea, de a construi, de a te mira și, desigur, de a iubi”, consideră specialistul.

3. Nu fug de probleme

Că vrem, că nu vrem, inevitabil, toți am avut, avem și vom avea probleme. Sunt probleme legate de muncă, de bani, de familie, de sănătate etc. Oamenii inteligenți dau piept cu aceste probleme și caută cele mai bune metode de rezolvare. Când cad, se ridică și merg mai departe. Au curajul să-și înfrunte temerile și să vadă în fiecare problemă șansa de a se perfecționa. Fiecare problemă devine astfel o situație de autotransformare.

4. Nu le pasă de părerile celor din jur

Au putere de a nu lasă opiniile negative ale altor oameni să-i oprească din a trăi o viață fericită plină de succes și bucurie. Lumea este plină de oameni cinici, sceptici și , dar oamenii isteți îi îndepărtează. Aceștia se înconjoară cu oameni inteligenți, care le împărtășesc valorile și interesele. Pe bună dreptate, se spune că dacă ești cea mai inteligentă persoană dintr-o cameră, înseamnă că nu ești în camera potrivită.

5. Nu-și pierd timpul

Oamenii inteligenți își dezvoltă obiceiuri productive, care îi ajută să lucreze mai repede și mai bine. Nu se lasă distrași de lucruri nesemnificative și de treburi inutile. Ei știu, de asemenea, că nu poți lucra tot timpul, creierul are nevoie de odihnă din când în când.

6. Nu așteaptă rezultate imediate

Oamenii inteligenți sunt convinși că aceia, care știu să aștepte, au parte de lucruri bune. Majoritatea oamenilor vor să obțină tot ceea ce-și doresc, exact atunci când formulează aceste dorințe. Ei știu că trebuie să muncească din greu pentru ceea ce-și doresc, iar rezultatele muncii lor vor fi vizibile după un timp, dar vor dăinui toată viața.

7. Nu se concentrează pe ceea ce nu pot controla

În fiecare zi ne lovim de lucruri pe care nu le putem controla, trafic, oameni needucați. Oamenii inteligenți sunt calmi în aceste situații pentru că știu că emoțiile negative le vor dăuna doar lor în aceste situații.

8. Nu-și pierd timpul cu persoanele care-i descurajează

Oamenii inteligenți au în jurul lor alți oameni inteligenți. Își găsesc timp pentru familie, pentru prieteni și cunoștințele cu care au aceleași viziuni și interese. Ei realizează că n-ar fi benefic pentru ei să-și petreacă timpul cu persoanele negativiste.

9. Nu sunt aroganți

Nu-i vei auzi lăudându-se cu inteligența lor, și asta pentru că sunt, de obicei, timizi când vine vorba despre asta și nu simt nevoia să strige în gura mare cât sunt ei de deștepți. Nu se laudă cu reușitele și premiile pe care le-au obținut.

10. Nu uită să mulțumească

Ei arată recunoștință. Oamenii inteligenți știu că lumea nu se învârte în jurul lor. Ei cred în puterea bunătății și știu că faptele bune li se vor întoarce într-o bună zi. Oamenii cu înțelepciune transformă. Ei nu fug de ceva, ei transformă un lucru negativ într-unul pozitiv. Ei își asumă transformarea prin propriile lor forțe. Puterea unui om înțelept vine din înțelegere, nu din câți bani câștigă. Astfel, toți oamenii puternici vor înapoia mare parte din banii câștigați mediului social, în așa fel încât evoluția să-și urmeze cursul.

ȘTIRI

error: Content is protected !!