natalitatePotrivit datelor statistice privind principalele fenomene demografice ale judeţului Suceava, date publicităţii de Direcţia de Sănătate Publică Suceava, zona Fălticeni a înregistrat în intervalul ianuarie – aprilie 2015 un spor natural negativ de -5,8 procente la mia de locuitori.

Mai exact, în intervalul menţionat, în Fălticeni şi localităţile învecinate au fost înregistrate 358 de naşteri şi 624 de decese. De menţionat că doar în zona Rădăuţi s-a înregistrat spor natural pozitiv (+1,2), în timp ce la nivel judeţean sporul natural a fost de -1,7 (s-au născut 2512 de persoane şi au decedat 2943 persoane).

În ceea ce priveşte mortalitatea generală în judeţul Suceava, pe cauze de boală, în top sunt bolile aparatului circulator (1912 decese), tumorile maligne (451 decese), bolile aparatului respirator (165 decese), bolile aparatului digestiv (127 decese), traumatisme, otrăviri (122 cazuri), bolile infecţioase şi parazitare (46 decese), etc.

Cele mai multe decese (2320) s-au înregistrat la populaţia cu vârsta peste 65 de ani. Peste 2000 de decese s-au înregistrat la domiciliul persoanelor şi aproximativ 760 în unităţile spitaliceşti.

ȘTIRI

error: Content is protected !!