Ziua Internațională a Francofoniei în școlile din FălticeniInvăţământ

Ziua Internațională a Francofoniei în școlile din Fălticeni

Ziua Internațională a Francofoniei este sărbătorită anual pe data de 20 martie. În preajma acestui eveniment în țările membre ale Organizației Internaționale a Fracofoniei sunt organizate manifestări culturale. Fălticeniul se află și în acest an pe harta evenimentelor dedicate acestei sărbători.

La Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu’’ sunt în plină desfășurare activitățile din Săptămâna Francofoniei:

Les monuments de Paris (concurs de desene,clasele V-VIII);

L`affiche magique (expoziție cu proiectele elevilor clasei a V-a B);

Les 10 mots de la francophonie (expoziție cu proiecte ale elevilor din clasele a VI-a A, a VI-a C și lucru pe grupe, în vederea participării la concursul internațional „Dis-moi dix mots que tu accueilles”– echipaje din clasele a VI-a B, a VII-a A, a VIII-a A și a VIII-a C);

Les petits cuisiniers (concurs de gastronomie din țări francofone, echipaje din clasele a V-a B, a VI-a A, a VI-a B, a VI-a C, a VII-a A, a VIII-a A și a VIII-a C);

Chantons, chantez en français! (program de cântece în limba franceză interpretate de elevi din clasa a III-a A, precum și de elevii din clasele pregătitoare, participanți la programul „School after school” care se desfășoară în școală din anul școlar 2013-2014).

Activitățile sunt coordonate de profesoarele Elena Pașcovici, Olimpia Apetrei și Maria Luncănița.

***

Marți, 17 martie 2015, Colegiul Tehnic “Mihai Băcescu” a găzduit un eveniment în cadrul Festivalului “Primăvara Poeților 2015” –  17e PRINTEMPS DES POÈTES.

Elevii s-au întâlnit cu scriitori cunoscuți din județul Suceava. Au avut loc recitaluri multilingve de muzică şi poezie, susţinute de elevi și invitați.

„Primăvara Poeților 2015” programează evenimente culturale la Suceava, Iași, Fălticeni, Rădăuți, Siret, Galați.

ȘTIRI

error: Content is protected !!