Wizz Air deschide ruta Suceava – Milano începând din 3 august: Cursele aeriene vor fi în zilele de miercuri și duminicăActualitate

Wizz Air deschide ruta Suceava – Milano începând din 3 august: Cursele aeriene vor fi în zilele de miercuri și duminică

Vești bune pentru sucevenii din nordul Italiei. Compania aeriană Wizz Air își extinde portofoliul cu noua rută Suceava – Milano. Cursa va fi operațională din 3 august 2016.

Pentru început sunt programate două zboruri săptămânale spre capitala regiunii Lombardia.

Tot în luna august, începând cu 19 august, va fi deschisă ruta Suceava – Londra.

“Acum doar două luni am anunțat prima rută de pe cel de-al nouălea aeroport românesc, din Suceava, iar astăzi suntem încântați să adaugăm o a doua legătură directă. Odată cu noile zboruri între Suceava și Milano Bergamo, Wizz Air își consolidează poziția de operator al celor mai multe zboruri între România și restul Europei, promovând dezvoltarea economică în întreaga țară.”, afirmă Tamara Vallois, director de comunicare la Wizz Air. ”Noua rută întărește poziția de lider pe care Wizz Air o deține în România, iar noi ne menținem angajamentul de a oferi cea mai bună experiență la bord, la cele mai mici tarife, pentru clienții noștri. ”

Noua ruta va fi operată de două ori pe săptămână. Compania Wizz Air va avea curse Suceava – Milano și Milano – Suceava în zilele de miercuri şi duminică. Aeroportul din Milano

Prețul biletelor pornește de la 99 de lei.

Zborul de la Suceava spre Milano decolează de pe Aeroportul Internațional ”Ștefan cel Mare” Salcea la ora 13:10 și aterizează la Milano (Bergamo Orio al Serio) la ora 14:30.  Cursa retur decolează la ora 9.25 și aterizează la Suceava la ora 12.40.

Compania WizzaAir anunță că biletele pentru noua rută sunt deja disponibile pe portalul wizzair.com.

ȘTIRI

Facebook Comments