Voluntarii din Fălticeni au încheiat proiectul umanitar de la Pleșești: Pensionara Ioana Buliga s-a mutat în casă nouăZoom

Voluntarii din Fălticeni au încheiat proiectul umanitar de la Pleșești: Pensionara Ioana Buliga s-a mutat în casă nouă

I-au redat speranța și liniștea sufletească. Un grup de voluntari din Fălticeni au inițiat un proiect umanitar în satul Pleșești, comuna Vulturești, prin care au reconstruit casa unei pensionare sărace de 75 de ani. Ioana Buliga are o pensie de 140 de lei și trăia până mai ieri în condiții inumane.

Inițiatorul proiectului, fălticeneanul Ovidiu Matei, și-a mobilizat prietenii și a lansat un apel la solidaritate pe canalul de socializare Facebook.

Zeci de oameni din toate colțurile țării și din străinătate, oameni cu inimi mari, au făcut donații în banii sau materiale prin care s-a refăcut casa bătrânei din Pleșești.

După aproape două săptămâni de muncă, casa bătrânei Ioanei Buliga arată în sfârșit ca o casă. Voluntarii i-au reconstruit acoperișul, i-au pus casei uși, ferestre, podea, coș de fum, pereții și plafonul au fost văruiți pentru prima dată, iar soba, fântâna și gardul au fost refăcute.

Din donațiile oamenilor au fost aduse sau cumpărate alimente, paturi pentru camere, covoare, lenjerii și haine.

La finalul proiectului voluntarii au ales să spun un singur lucru: Vă mulțumim!

Echipa voluntarilor: Ovidiu Matei, Mihaela Matei, Ciprian Cihoski, Ninel Ioan Șoldănescu, Costi Bejenaru, Daniel Bejenaru, Constantin Anghelescu, Mara Găitan, Iuliana Tărăbuță, Alexandru Sîrghie, Alex Nusume, Toader Ignătescu, Bogdan Ciofu, Radu Samson, Iulian Ciprian Rusu, Mihai Ciobu, Costi Păvăloaia, Costi Mlenaș, Vasilică Alexandru, Daniel Loluță, Diana Gheorghe, Mihai Holotă.

proiect-umanitar-plesesti-1

ȘTIRI