Valul de căldură se intensifică în toată ţaraActualitate

Valul de căldură se intensifică în toată ţara

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis astăzi o informare meteorologică referitoare la evoluţia fenomenelor meteorologice în această săptămână.

Potrivit ANM, în zilele de marţi, miercuri şi joi (12, 13 şi 14 august) valul de căldură se va intensifica treptat în toată ţara, iar vremea va fi călduroasă. În zonele de câmpie şi de podiş va fi caniculă, se vor înregistra temperaturi maxime, în general, între 35 şi 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi al disconfortului termic.

Meteorologii au actualizat estimările privind evoluţia valorilor termice în perioada 11-24 august  

Încă din prima zi a intervalului de prognoză, în judeţele Moldovei, valorile termice vor creşte treptat, astfel că în 13 și 14 august se vor înregistra maxime în jurul a 35 de grade şi minime de 19…20 de grade, vremea devenind local caniculară. Apoi, temperatura aerului va fi în scădere ce se va observa cu precădere în jurul datei de 17 august, când vor fi în jur de 24 de grade. Minimele termice vor ajunge spre sfârşitul primei săptămâni la valori de 13…15 grade. În a doua săptămână, variaţiile de la o zi la alta vor fi nesemnificative. Spre finalul intervalului de prognoză vor fi maxime de 26…28 de grade și minime de 14…16 grade. Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în intervalul 15 – 18 august.

ȘTIRI

error: Content is protected !!