Urmează duelul orgoliilor rănite – Preuteștiul și Fălticeniul vor victoria în confruntarea directă de duminicăSport

Urmează duelul orgoliilor rănite – Preuteștiul și Fălticeniul vor victoria în confruntarea directă de duminică

Duminică, 25 septembrie, de la ora 13.00, pe stadionul comunal din Preutești, se va juca partida contând pentru etapa a 4-a dintre Șomuzul Preutești și Șomuz Fălticeni.

După ce au pierdut la scor la Fălticeni, căjvănenii au reușit să încurce planurile Șomuzului Preutești cu o remiză smulsă pe final de joc.

„Am jucat pe un teren greu care nu ne-a permis să controlăm mingea cum ne-am fi dorit. Am ratat multe ocazii și suntem dezamăgiți că nu am obținut victoria. Un rezultat care a stricat într-o oarecare măsură atmosfera la echipă. Pentru a readuce liniștea avem nevoie de o victorie acasă cu Fălticeniul”, ne-a declarat antrenorul  jucător Cătălin Vasiliu.

De cealaltă parte, Șomuz Fălticeni vrea să se reabiliteze după eșecul de pe teren propriu. „Îi respectăm pe cei de la Preutești și vom trata meciul cu toată seriozitatea. Ne dorim cele trei puncte și cred că suntem capabili să le obținem”, a declarat antrenorul Iulian Darabă.

Fălticenenii s-au impus în ultimele 3 partide oficiale (cele două partide din campionatul trecut și Supercupa AJF Suceava disputată în deschiderea noului sezon).

ȘTIRI

error: Content is protected !!