Sucevean intrat cu mașina în șant pe raza comunei ForăștiRegional

Sucevean intrat cu mașina în șant pe raza comunei Forăști

Un accident rutier s-a produs în noaptea de luni spre marți, la ora 01.15, pe Drumul Național 2, în comuna Forăști (localitatea Roșiori).

În timp ce conducea autoturismul pe DN2, un bărbat în vârstă de 42 de ani, din municipiul Suceava, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în șanțul din partea stângă a direcției sale de mers.

ISU Suceava a informat că echipa de intervenție a găsit la fața locului 6 victime neîncarcerate, 4 adulți și 2 minori.

Potrivit IPJ Suceava, în urma accidentului, a rezultat rănirea unui bărbat de 33 de ani și a unei tinere de 28 de ani, ambii din județul Botoșani, pasageri în autoturism, care au fost transportați cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital,  i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

ȘTIRI

error: Content is protected !!