Un preot candidează la șefia Muzeului de Artă „Ion Irimescu”Exclusiv

Un preot candidează la șefia Muzeului de Artă „Ion Irimescu”

De la catedra Sfântului Altar la biroul de director al unei instituții culturale. Un preot ortodox candidează la șefia Muzeului de Artă „Ion Irimescu” din Fălticeni, obiectiv care găzduiește cea mai mare colecție de autor din România. Candidatul este, de altfel, singurul pretendent la funcția de director al muzeului.

Înscrierile pentru acest post, care oferă unul din cele mai consistente 10 salarii din municipiu, s-au făcut până spre sfârșitul lunii septembrie.

Din comisia de concurs fac parte 9 membri: un reprezentant al primarului municipiului Fălticeni, doi reprezentanți ai Consiliului Local Fălticeni, doi reprezentanți ai executorilor testamentari, doi de la Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniu Național, respectiv câte un reprezentant de la Ministerul Culturii și Muzeul Bucovinei din Suceava.

Printre condițiile pe care trebuie să le aibă candidații sunt studiile universitare de licență absolvite cu diplomă într-un domeniu de referință precum istorie, muzeologie, filologie, arte vizuale, istoria și teoria artei, științe ale comunicării sau științe juridice.

Un alt criteriu obligatoriu, din cele zece criterii impuse participarea la concurs, este vechimea în specialitatea studiilor de minim 5 ani. Persoana candidată trebuie să nu dețină funcție de conducere într-o altă instituție. Cunoașterea unei limbi de circulație internațională constituie un avantaj, la fel ca și operarea unui computer.

Părintele Teodor Brădățanu slujește ca al doilea preot în Sfântul Altar, alături de fratele său, preotul paroh Adrian, la Biserica cu hramul Adormirii Maicii Domnului din Fălticeni.

În vârstă de 37 de ani, slujitorul Bisericii Ortodoxe Române nu deține funcția de paroh.

Dacă va trece de toate etapele concursului, preotul Brădățanu va avea de gestionat un muzeu cu exponate foarte valoroase, dar care stă foarte prost la multe capitole: expoziții, promovare, marketing și proiecte culturale, dar mai ales încasări. Cireașa de pe tort este neparticiparea instituției la ”Noaptea Muzeelor”, evenimentul fiind  „sărbătorit” cu ușile închise aproape în fiecare an.

Muzeul de Artă „Ion Irimescu” înregistra anul trecut venituri totale de 8930 de lei, din care 6.240 lei din activitatea de bază la care se adaugă venituri din alte activități în valoare de 2690 lei.

Cheltuielile cu personalul, cei 11 angajați ai muzeului, au fost de peste 182.000 de lei numai anul trecut. Pentru buna funcționare, instituția primea, tot anul trecut, 258.700 lei.

În ultimii trei ani, de la bugetul local, muzeului s-au alocat subvenții ce depășesc 725.000 de lei.

ȘTIRI

error: Content is protected !!