Ultimele retușuri pentru parcul de agrement ”Nada Florilor”: Inaugurarea oficială este programată la jumătatea lunii maiActualitate

Ultimele retușuri pentru parcul de agrement ”Nada Florilor”: Inaugurarea oficială este programată la jumătatea lunii mai

Șantierul de lângă iazul Șomuz se va închide peste câteva zile. La un an de la începerea lucrărilor, proiectul care generează noul complex de agrement ”Nada Florilor” se apropie de finalizare. Antreprenorul general Da Vinci Construct face ultimele retușuri înaintea inaugurării.

Peste numai două zile este așteptată vizita inspectorilor ADR pentru recepția finală și evaluarea lucrării din proiectul dezvoltat cu fonduri europene, guvernamentale, dar și locale.

”Teoretic am încheiat munca la complexul de agrement. Acum mai lucrăm la ultimele retușuri.”, ne-a spus Daniel Morar, directorul de șantier și reprezentantul antreprenorului . ”În curând ne vom face bagajele de aici. Proiectul este finalizat în proporție de 100%. Facem ajustările pe final de lucrare.”

Cu câteva zile înainte de Paști, au fost trasate locurile de parcare, s-a finalizat terenul de sport, iar treptele și platoul exterior au fost revizuite. Sistemele pentru scurgerea apei pluviale au primit grilaje metalice, iar la piscine s-au făcut ultimele verificări asupra stării gresiei aplicate pe bazin.

Altă echipă a lucrat la construcția împrejmuirii parcului de agrement ce se întinde pe mai bine de 5.000 de metri pătrați.

La clădirea complexului, muncitorii au lucrat la viitoarea saună uscată și au montat ultimele sisteme de iluminare. La interior s-a trecut la curățenia generală pe segmentele deja finalizate.

Se fac ultimele retușuri și la viitoarea zonă verde din jurul parcului ”Nada Florilor”.

Conform primarului Cătălin Coman inaugurarea este prevăzută pentru 15 mai 2016. Data va fi anunțată în viitorul apropiat.

Pentru publicul larg, deschiderea complexului de agrement ar putea avea loc la debutul sezonului estival. Cel mai probabil lansarea va avea loc în prima săptămână din luna iunie.

Costurile proiectului se ridică la 3 milioane de euro.

ȘTIRI

error: Content is protected !!