Trei morți în evenimentele rutiere de luni. Minoră accidentată în Fălticeni când traversa stradaRegional

Trei morți în evenimentele rutiere de luni. Minoră accidentată în Fălticeni când traversa strada

Săptămâna a început cu morți și răniți pe drumurile publice din județul Suceava.

În cursul zilei de luni, 4 septembrie, s-au produs 7 evenimete rutiere, în urma cărora trei persoane și-au pierdut viața (la Putna și Horodnic de Sus) iar alte 11 persoane au fost rănite, între care și 2 minori (Rădăuți, Vatra Dornei, Fălticeni și Vicovu de Sus).

Un conducător auto a fost reținut 24 de ore, după ce a intrat cu mașina într-o căruță. Bărbatul avea o alcoolemie de peste 1 la mie, și a părăsit locul faptei, fiind identificat ulterior de polițiști

În Fălticeni, la ora 17.15, în timp ce conducea autoturismul pe aleea de acces din spatele unui bloc de pe strada 2 Grăniceri, un localnic în vârstă de 63 de ani a surprins și accidentat ușor o minoră de 10 ani, din localitate, care s-a angajat în traversarea străzii fără să se asigure.

După accident, conducătorul auto a mai parcurs aproximativ 200 de metri, după care a parcat autoturismul la o distanță de 20 de metri de locul accidentului.

Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției”, ce va fi soluționat procedural.

ȘTIRI

error: Content is protected !!