Trafic îngreunat între Suceava și Fălticeni. Zeci de autovehicule participă la un protest împotriva scumpirii polițelor RCAActualitate

Trafic îngreunat între Suceava și Fălticeni. Zeci de autovehicule participă la un protest împotriva scumpirii polițelor RCA

Trafic îngreunat pe DN2. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că circulația rutieră pe E85 se desfășoară cu dificultate între municipiile Suceava și Fălticeni. În semn de protest față de scumpirea polițelor RCA pentru transportatori, aproximativ 40 de autovehicule (camioane, tractoare, autoturisme) se deplasează cu viteză redusă pe acest tronson.

Protestul a fost demarat la ora 13.

Transportatorii rutieri au demarat o grevă japoneză și vor circula zilnic o oră cu 30 km/h oriunde se află în România.

Aceștia spun că vor continua să protesteze până când primele RCA vor fi reduse la valorile maximale conform datelor cuprinse în raportul întocmit anul acesta, pentru perioada 2013 – 2015, de către compania de consultanță Milliman la cererea ASF.

Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România împreună cu celelalte asociații patronale din transporturile rutiere vor organiza în data de 15 septembrie 2016 un mare protest la nivel național, după ce situația transportatorilor rutieri a devenit extrem de critică.

Majoritatea operatorilor de transport sunt aduși la faliment după ce tarifele de primă pentru transportul comercial de marfă și persoane s-au majorat cu peste 300% față de anul precedent și cu peste 500% față de anul 2014.

Astfel, o poliță RCA pentru un autotractor – clasa B0 a ajuns în acest moment la prețul de 22.000 lei pe an față de 4.000 lei în 2014.

ȘTIRI

error: Content is protected !!