Tentative de suicid cu supradoză de medicamente: Două eleve din Fălticeni au vrut să-și înece necazurile în dragosteLocal

Tentative de suicid cu supradoză de medicamente: Două eleve din Fălticeni au vrut să-și înece necazurile în dragoste

Iubire cu năbădăi și un final care putea fi tragic. Două adolescente în vârstă de 17 ani, de la un colegiu din Fălticeni, au hotărât să-și pună capăt zilelor în urma unor discuții mai aprinse cu iubiții lor. Fără să conștientizeze consecințele, fetele au luat o supradoză de medicamente, așteptând în tăcere ca pastilele să-și facă efectul.

S-a întâmplat ieri seară fără ca supraveghetoarea și colegele de cameră să bănuiască ceva.

Fetele sunt eleve la Colegiul ”Vasile Lovinescu” și locuiesc în același apartament al Serviciului Multifuncțional pentru Copilul aflat în dificultate din Fălticeni, serviciu subordonat DGASPC Suceava (Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava).

După miezul nopții tinerele au fost transportate în comă de un echipaj al Ambulanței la Spitalul Județean de Urgență Suceava.

Minorele C.H., din comuna Mălini, și A.B., din comuna Dumbrăveni, au recurs la gestul extrem în urma unor convorbiri telefonice prin care și-au exprimat dorința de a rupe relația cu prietenii lor.

Și-au înecat supărarea cu medicamente cu proprietăți tranchilizante

Discuțiile telefonice au lăsat urme în sufletul mălinencei C.H., mama unei fetițe rezultate din relația ei cu prietenul cu care tocmai se certase. Adolescenta se află în depresie post natală, iar disputa verbală cu iubitul ei i-a agravat și mai tare stare de deprimare pe care și-o trata medicamentos.

Colega ei de apartament A.B. s-a aflat într-o situație similară, ea anunțându-și prietenul, pe Facebook dar și telefonic, că vrea să pună capăt idilei.

Sub presiunea convorbirilor agitate, fetele de 17 ani au luat câte un pumn de pastile cu proprietăți anticonvulsivante, sedative și tranchilizante. Medicii spun că sunt norocoase că au scăpat cu viață.

Au subtilizat pastilele și s-au dus la culcare

La orele serii adolescentele au decis să-și pună planul în aplicare. Ele au subtilizat pastilele dintr-un tub după care au plecat în baie unde le-au ingerat, în momentul în care supravheghetoarea administra medicamentația celorlalți copii. Fetele au revenit în cameră și s-au dus direct în pat fără să sufle vreo vorbă cuiva.

Supradoza de medicamente și-a arătat colții peste 3 – 4 ore. La miezul nopții, ieri, 10 februarie, mălineanca C.H a intrat în comă profundă. Un echipaj al Ambulanței s-a deplasat la ora 00.45 la apartament, transportând eleva de 17 ani direct la Spitalul Județean de Urgență din Suceava.

Supraveghetoarea a dat alarma

Oficialii DGASPC Suceava spun că fetele nu au fost nici un moment scăpate de sub observație. Supraveghetoarea a observat faptul că le este rău, solicitând ajutorul ambulanțierilor la 112. Imediat au fost sunați șeful de serviciu și conducerea Direcției.

Femeia avea să constate, tot atunci, că și minora A.B. din Dumbrăveni făcuse același lucru. Starea ei s-a agravat trei ore mai târziu. Cu polițiștii în apartament, supraveghetoarea a pus din nou mână pe telefon apelând Ambulanța pentru a doua oară. Eleva de 17 ani a fost transportată în jurul orei 4 dimineața în stare gravă la Suceava.

Tentative de sinucidere au mai fost printre fete, la Fălticeni, recunosc reprezentanții DGASPC Suceava, însă cazurile provin din comunitate, din cadrul familiilor, specialiștii Direcției oferind consiliere atât victimelor cât și familiilor acestora.

Anchetă internă demarată de DGASPC și dosare penale deschise de Poliție

Potrivit informațiilor remise Direcției de la șeful serviciului, care a stat de vorbă atât cu ceilalți copii din apartament cât și cu supraveghetoarea, reiese că ambele tinere ar fi vorbit la telefon, fiecare cu prietenul și păreau supărate în urma discuției însă nu au avut nici o ieșire care să conducă la concluzia că vor să apeleze la un gest extrem.

Înaintea incidentului adolescentele de la Colegiul ”Vasile Lovinescu” se aflau într-un program de consiliere.

Una din fete, a fost transferată la solicitarea acesteia, de la Centrul de Plasament ”Mihail și Gavril” din Solca, la Serviciului Multifuncțional pentru Copilul aflat în dificultate de la Fălticeni. Ea este mama unui copil care în prezent se află în asistență maternală.

”Elevele din Mălini și Dumbrăveni provin din familii dezorganizate, din păcate nici una din familiile naturale ale acestor două minore, nu țin legătura cu ele, ceea ce le afectează stima de sine și relația de încredere în cei din jur.”, au declarat oficialii DGASPC Suceava pentru cotidianul Cronica de Fălticeni. ”Provenind din familii dezorganizate și la o vârstă atât de vulnerabilă, tinerele au mai avut tulburări de comportament datorită ruperii legăturii de afecțiune cu familiile naturale și trecând prin probleme specifice adolescenței, pe un fond labil emoțional și a unei stime de sine scăzute. Ele, însă, erau cuprinse într-un program de consiliere.”

Actualmente se desfășoară ancheta în cadrul Serviciului Multifuncțional pentru Copilul aflat în dificultate Fălticeni, iar la nivelul Direcției se desfășoară o anchetă internă, urmând ca în funcție de informațiile obținute, să fie trase și concluziile.

Purtătorul de cuvânt al IPJ ne-a declarat că în cauză s-au deschis dosare penale pentru vătămare corporală din culpă.

Tinerele sunt în continuare la reanimare

Tinerele care au luat supradoza de medicamente în scop suicidal sunt internate la Spitalul Județean de Urgentă Suceava, fiind sub supraveghere medicală și se recuperează. Ele au ingerat împreună nu mai puțin de 44 de pastile. Medicii le-au făcut spălături stomacale și le-au acordat toate îngrijirile necesare.

După 30 de ore de la internare, elevele se aflau în continuare în camera de reanimare. Surse medicale ne-au declarat că pacientele sunt în afara oricărui pericol.

Reprezentanții DGASPC Suceava au precizat că în funcție de rezultatul anchetei vor lua măsurile care se impun.

ȘTIRI

error: Content is protected !!