Tenorul Teodor Ilincăi invitat în Concertul Regal organizat de ziua Regelui Mihai ICultură

Tenorul Teodor Ilincăi invitat în Concertul Regal organizat de ziua Regelui Mihai I

Duminică, 25 octombrie 2015, cu ocazia zilei de naștere a Majestății Sale Regelui Mihai I, Ateneul Român va găzdui, începând cu ora 18, a opta ediţie a concertului anual de binefacere organizat de Fundaţia Principesa Margareta a României.

Fondurile obținute în urma concertului vor fi folosite în beneficiul programului Tinere Talente, prin intermediul căruia Fundația oferă burse de studiu tinerilor artiști aflați în situații materiale dificile.

Concertul va fi oferit de către tenorul Teodor Ilincăi, alături de Orchestra Fundaţiei Principesa Margareta a României, dirijată de maestrul Tiberiu Soare. La eveniment vor lua parte Principesa Moștenitoare și Principele Radu, alături de Principesa Maria.

Teodor Ilincăi, originar din Mălini, Cetățean de onoare al municipiului Fălticeni, este considerat unul dintre cei mai valoroși tenori romani ai generației sale, cu o experiență vastă pe scene importante ale lumii. Doar în acest an a fost prezent în peste 30 de spectacole, pe scene din România, Germania, Spania, Japonia, Austria, Țara Galilor, iar agenda artistului este încărcată și pentru sfârșitul anului și anul următor.

ȘTIRI

error: Content is protected !!