Tenismenii din Fălticeni pe podium la Turneul „Micii Campioni” de la IaşiSport

Tenismenii din Fălticeni pe podium la Turneul „Micii Campioni” de la Iaşi

Copiii care se pregătesc în cadrul secţiei de tenis a clubului „Nada Florilor” Fălticeni s-au remarcat la „Cupa Campionilor”, organizată la sfârşitul săptămânii, la Iaşi.

Competiţia a fost organizată de Clubul Sportiv Vergilius, în cadrul Circuitului TENIS 10, patronat de Federaţia Română de Tenis. Au participat 40 de copii din Iaşi, Roman, Comăneşti şi Fălticeni.

La „Categoria Roşu” (8 ani), Ştefan Fântânariu s-a clasat pe locul doi, după o finală pierdută la diferenţă de un singur punct.

La „Categoria Portocaliu” (9 ani), Matei Moşneguţu a ocupat lucul 1, în compania unor adversari redutabili.

Prestaţii foarte bune au avut Ilinca Anton şi David Buhă la „Categoria Verde” (10 ani), fiind la un pas de finală. În schimb, David Onisei, ambiţios şi luptător, s-a impus în faza finală în faţa unor copii din Iaşi şi Roman.

„A fost un turneu greu din cauza căldurii dar şi a adversarilor foarte buni. Sunt foarte mulţumit de felul în care au jucat copiii. Le mulţumesc pentru efort iar părinţilor pentru susţinere. M-au bucurat cuvintele frumoase pe care antrenorii din Iaşi, unde există 10 cluburi de tenis, le-au avut la adresa copiilor noştri. Copiii clasaţi pe primul loc au fost premiaţi şi de sponsorul nostru, domnul Grigore Florea, căruia vreau să îi mulţumesc pentru tot ceea ce face pentru aceşti copii minunaţi”, a declarat Marcel Dascălu, instructor de tenis în cadrul ACS „Nada Florilor” Fălticeni.

Copiii din Fălticeni care vor să practice tenisul de câmp, sunt aşteptaţi în fiecare seară, de la ora 18.00, în Sala de sport „Gabriel Udişteanu”.

Foto – Ziarul de Roman

ȘTIRI