Un tânăr din Slatina este cercetat penal după ce plimbarea de noapte cu mopedul s-a încheiat cu un accidentRegional

Un tânăr din Slatina este cercetat penal după ce plimbarea de noapte cu mopedul s-a încheiat cu un accident

Și-a fabricat singur un dosar penal. În ultima zi din luna februarie, în jurul orei 01.00, în timp ce conducea mopedul pe DJ 209 A, pe raza comunei Mălini, datorită neatenției, un tânăr de 21 de ani, din comuna Slatina, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un podeț de pe marginea drumului.

Polițiștii spun că, după producerea accidentului, conducătorul mopedului a plecat cu mopedul de la fața locului fără încuviințarea poliției.

În urma accidentului, a rezultat rănirea ușoară a unui tânăr de 21 de ani, din comuna Slatina, pasager al mopedului, care nu purta cască de protecție.

Autorul incidentului va răspunde acum în fața legii.

Pe numele său i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere și părăsirea locului accidentului în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a unei persoane, fără încuviințarea poliției.

Dosarul va fi soluționat procedural.

foto – google

ȘTIRI

error: Content is protected !!