Tânăr din Dolhasca reţinut de poliţişti după ce a furat portofelul unei sucevenceRegional

Tânăr din Dolhasca reţinut de poliţişti după ce a furat portofelul unei sucevence

Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din oraşul Dolhasca, a fost reţinut de poliţiştii suceveni după ce a furat portofelul unei femei.

Luni, în jurul orei 20.30, o femeie din municipiul Suceava a sesizat telefonic Secția de Poliție Burdujeni, prin numărul unic de urgenţă 112, că un tânăr necunoscut i-a luat din mână portofelul și a fugit.

Polițiștii au stabilit în urma cercetărilor că, în jurul orei amintite, în timp ce se deplasa pe strada Celulozei, din municipiul Suceava, victima s-a intersectat cu un tânăr necunoscut, care i-a luat din mână portofelul cu bani și documente și a fugit.

Autorul a fost identificat ca fiind un tânăr de 20 de ani,  din orașul Dolhasca, asupra căruia au fost găsite o parte din bunuri, celelalte fiind recuperate dintr-un tufiș unde au fost aruncate de suspect.

În cauză s-a întocmit dosar penal, tânărul fiind reținut pentru 24 de ore şi încarcerat în  arestul I.P.J.  Marţi, 13 septembrie,  suspectul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava pentru stabilirea măsurilor legale ce se impun.

ȘTIRI

Facebook Comments