Tabără de vară a siguranței pentru 300 de copii din județul Suceava. Între beneficiarii campaniei sunt și copiii instituționalizați din DolhascaRegional

Tabără de vară a siguranței pentru 300 de copii din județul Suceava. Între beneficiarii campaniei sunt și copiii instituționalizați din Dolhasca

În perioada vacanţei de vară, poliţiştii desfăşoară mai multe activităţi în vederea creşterii gradului de siguranţă a copiilor dar şi pentru responsabilizarea părinţilor cu privire la comportamentul şi atitudinea adoptată în legătură cu educaţia tinerilor.

Împreună cu asociaţii nonguvernamentale dar şi unităţi şcolare, poliţiştii de prevenire derulează campania ,,Vacanţă Activă – Vacanţă în Siguranţă”, constând în tabere de vară şi şcoli de vară cu tematică preventivă, beneficiari urmând a fi peste 300 de copii din mediul rural şi urban.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava desfăşoară  împreună cu partenerul tradiţional – Brian Douglas (reprezentant al Face Faw department of St Lawrence education trust United Kingdom) mai multe activităţi interactive pentru tineri, acţiunile având şi o pronunţată componentă preventivă. Activităţile vizează informarea tinerilor asupra riscurilor adoptării unor comportamente de tip delictual.

O prima tabără pentru copii cu vârste cuprinse între 10 şi 16 ani a fost organizată la începutul lunii august în comuna Ciocăneşti. Beneficiarii taberei de vară ,,Vacanţă Activă – Vacanţă în Siguranţă” au fost 30 de copii din comuna Marginea care au obţinut rezultate bune la învăţătură în anul şcolar precedent şi nu au acumulat absenţe de la cursuri. Tinerii au fost în permanenţă supravegheaţi şi îndrumaţi de două cadre didactice din cadrul liceului ,,Vasile Gherasim” din Marginea și de un voluntar din Marea Britanie, din cadrul University of London and Face Faw UK.  

În cadrul taberei de vară au fost  organizate zilnic ateliere şi workshopuri cu tematică preventivă cu participarea poliţiştilor. Au fost înmâmnate flyere şi afişe preventive şi au fost proiectate filme educative pe linia prevenirii  dispariţiilor de minori, pornografiei infantile pe internet dar şi pe linie de siguranţă rutieră.

În săptămâna 22 -29 august, poliţiştii în parteneriat cu dl. Brian Douglas vor organiza o nouă Tabară de vară a siguranţei, în comuna Marginea, cu participarea copiilor instituţionalizaţi în Centrul Sf. Gheorghe din oraşul Dolhasca.

ȘTIRI

error: Content is protected !!