Sute de mii de români continuă protestele împotriva guvernului și după abrogarea Ordonanței 13Actualitate

Sute de mii de români continuă protestele împotriva guvernului și după abrogarea Ordonanței 13

Deși Ordonanța 13 privind modificarea codurilor penale a fost abrogată duminică, circa 600.000 de români au continuat, pentru a șasea zi, protestele împotriva guvernului.

În întraga țară, manifestanții au scandat lozinci antiguvernamentale și au solicitat demisia Executivului.

Pentru prima dată de la debutul manifestațiilor din București, a fost organizat un miting de susţinere a guvernului Grindeanu, în faţa Palatului Cotroceni, la care au participat peste 1000 de oameni.

Protestele autorizate de la Suceava au continuat și după abrogarea Ordonanței 13, cu un număr semnificativ de participanți din întreg județul. S-a protestat însă și la nivelul altor localități.

În Fălticeni, persoanele nemulțumite de acțiunile guvernanților au încercat să se mobilizeze pe rețelele de socializare. Piața “Nada Florilor” a fost punctul de întâlnire al celor care “au ieșit la plimbare”.

Dacă în primele două seri s-au adunat în centrul Fălticeniului între 20 și 50 de persoane, la sfârșitul săptămânii prezența la proteste a fost redusă.

Potrivit jandarmilor, prezenți la rândul lor în stradă pentru a asigura liniștea publică, duminică, în jurul orei 18, în zona centrală a Fălticeniului s-au strâns, preț de câteva zeci de minute, un număr de 15 persoane. Au fost însă și fălticeneni care au participat la protestele organizate la Suceava și în alte localități din țară.

ȘTIRI

error: Content is protected !!