hramul-catedralei-ortodoxe-de-stil-vechi-falticeni

Cu gândul la cele sfinte. Sute de credincioși au participat ca și în anii din urmă la hramul de toamnă al Catedralei Ortodoxe de Stil Vechi din Fălticeni. Veniți din zona arondată eparhiei, dar și din județele învecinate, oaspeții au ținut să celebreze duminica trecută, alături de localnici, marea sărbătoare închinată Înălțării Sfintei Cruci.

Lăcașul s-a dovedit neîncăpător pentru persoanele care au venit să se roage și să-i mulțumească lui Dumnezeu.

La praznicul Înălțării Sfintei Cruci, doi ierarhi au săvârșit liturghia arhierească. Episcopii Sofronie Suceveanul și Evloghie Sibianul au slujit alături de tânărul protoiereu Sebastian Mogârzan, parohul bisericii, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, după ce sâmbătă seara au oficiat împreună și slujba privegherii.

Serviciul divin s-a încheiat cu omilia PreaSfințitului Sofronie, episcopul vicar al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, care le-a expus celor prezenți semnificația și importanța crucii în Ortodoxie. El a explicat rolul crucii în viața creștinului și parcursul istoric de la momentul Răstignirii până la aflarea și Înălțarea acesteia.

Primul hram al Catedralei, cel de primăvară, se sărbătorește la 21 mai/3 iunie, la ziua Sfinților Împărați Constantin și Elena.

Rudy Hödl

ȘTIRI

error: Content is protected !!