Suspiciune de incendiere intenţionată la CiumuleştiRegional

Suspiciune de incendiere intenţionată la Ciumuleşti

În această dimineaţă, în jurul orei 4, Militarii Detaşamentului de pompieri Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Vadu Moldovei, au intervenit cu trei autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit în gospodăria unui bărbat din satul Ciumuleşti, comuna Vadu Moldovei.

La sosirea echipajelor, ardeau un adăpost de animale şi un autoturism, existând pericolul de propagare a flăcărilor la întreaga gospodărie, dar şi la un magazin ce se afla în apropiere. Incendiul a fost lichidat la ora 6:05.

Potrivit informaţiilor oficiale transmise de ISU Suceava, în incendiu a ars adăpostul de animale, construit din lemn, cu învelitoare din azbociment, pe o suprafaţă de 160 de metri pătraţi. Focul a mai distrus autoturismul, un cauciuc de la un tractor, scule şi unelte agricole, piese de schimb de la o combină agricolă, o presă de vulcanizare, o tonă de furaje şi alte bunuri din gospodărie. Au pierit 15 păsări de curte.

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul. Nu s-au înregistrat victime omeneşti. Pompierii au salvat locuinţa, tractorul şi magazinul din vecinătate.

ȘTIRI

error: Content is protected !!