Supermarket Simos deschide astăzi un nou magazin: Reduceri de prețuri și produse cadou pentru cliențiLocal

Supermarket Simos deschide astăzi un nou magazin: Reduceri de prețuri și produse cadou pentru clienți

Este ziua inaugurării. Supermarket Simos lansează astăzi, 12 februarie, cel de-al șaptelea magazin din rețeaua sa și al patrulea din Fălticeni. Amplasat pe strada Sucevei, la parterul blocului 82, în spatele BCR, acesta va fi deschis la ora 10.

Costurile noului magazin se ridică la 55.000 de euro, din care 20.000 de euro au fost direcționați pentru amenajare și echipamente, restul fiind alocat pentru produsele care ajung pe rafturi.

În urma acestei investiții s-au creat șase locuri de muncă.

La deschidere, noul magazin Supermarket Simos își întâmpină clienții cu reduceri la mai multe produse alimentare și nealimentare. Prețurile promoționale vor fi păstrate până la sfârșitul acestei luni.

Nu mai puțin de 20 de produse alimentare și nealimentare beneficiază, în această perioadă, de prețuri speciale, acestea fiind semnalizate prin eticheta galbenă.

Cu toate acestea, clienții care vor trece pragul magazinului vor beneficia de noi reduceri suplimentare. Doar astăzi, cei care cumpără în valoare de 30 – 40 lei sau 40 – 50 lei vor primi un produs cadou. În cazul în care coșul de cumpărături conține produse în valoare de 100 de lei, veți primi o reducere de 10%.

Programul este luni – vineri 7-21, sâmbătă 8-20, duminică 9-20.

Cu acest nou magazin, Simos Com, firma care patronează lanțul magazinelor Supermarket Simos, ajunge la cifra de 90 de angajați.

ȘTIRI

error: Content is protected !!