Sucevenii au luat cu asalt sediul APM Suceava pentru a beneficia de programul Casa VerdeActualitate

Sucevenii au luat cu asalt sediul APM Suceava pentru a beneficia de programul Casa Verde

Începând de luni, 10 octombrie 2016, populația județului Suceava poate solicita finanţare prin programul Casa Verde.

Administraţia Fondului pentru Mediu a alocat peste 94 milioane de lei pentru instalarea, înlocuirea sau completarea sistemelor de încălzire clasice cu cele care folosesc energie verde, regenerabilă. Din această sumă, 60 de milioane sunt destinate populaţiei şi 34 de milioane persoanelor juridice.

Dosarele de finanţare ale persoanelor fizice vor putea fi depuse până pe data de 24 octombrie 2016 la sediile agenţiilor pentru protecţia mediului din judeţele de reşedinţă.

Pentru că fondurile nu ajung pentru toată lumea, în ultimele zile s-au format cozi și liste de așteptare la sediile APM iar jandarmii au fost chemați să asigure măsurile de ordine publică.

Situația este similară și la Suceava, unde zeci de oameni au venit încă de duminică la sediul Agenției pentru Protecția Mediului, să prindă un loc pentru a depune actele necesare pentru finanțare.

Echipamentele finanțate pentru populație prin Casa Verde sunt panourile solare și pompele de căldură, cunatumul finanțării nerambursabile prin AFM fiind în funcție de tipul instalației, astfel: până la 3.000 lei, pentru instalarea panourilor solare nepresurizate; până la 6.000 lei, pentru instalarea panourilor solare presurizate; până la 8.000 lei, pentru instalarea pompelor de căldură, exclusiv pompele de căldură aer-aer.

„Oamenii au început să vină în număr mare la sediul agenției noastre încă de duminică, de la ora 15.00. Am solicitat sprijinul Inspectoratului Județean de Jandarmi pentru ca activitatea de primire a dosarelor să se deruleze fără probleme. În județul Suceava avem fonduri pentru circa 300 de dosare eligibile”, a declarat Vasile Oșean, directorul executiv al Agenției pentru Protecția Mediului Suceava, pentru Cronica de Fălticeni.

Procedural, după depunerea dosarelor de către populație la agențiile teritoriale și transmiterea acestora la Administrația Fondului pentru Mediu, se va evalua fiecare cerere în parte și se vor aproba în Program cele care respectă cerințele Ghidului de Finanțare.

După publicarea listei pe site, AFM va întocmi contractele de finanțare și le va transmite în teritoriu, la sediile Agențiilor de Protecție a Mediului, pentru a fi semnate și de către românii admiși în Program. Aceștia au la dispoziție, pentru semnarea contractului de finanțare cu AFM, un termen de maximum 60 de zile de la publicarea, pe site-ul AFM, a listei cu agențiile teritoriale care au intrat în posesia contractelor.

Programul Casa Verde Clasic se adresează şi persoanelor juridice 

În ceea ce privește persoanele juridice, beneficiarii programului pot fi unitățile administrativ-teritoriale, instituțiile publice și unitățile de cult.

În acest caz se va finanța instalarea de sisteme care utilizează energie solară și energie geotermală, la fel ca în cazul persoanelor fizice, dar și sisteme care folosesc drept combustibil gaz de fermentare a deşeurilor, a nămolurilor din instalaţiile de epurare a apelor uzate, biogaz sau centrale termice pe bază de resturi şi deşeuri vegetale, agricole, forestiere, silvice.

Persoanele juridice pot depune dosarele de finanțare în intervalul 17 octombrie -14 noiembrie 2016.

ȘTIRI

Facebook Comments