Succes fălticenean la un concurs național de geografie: Delia Apostol obține locul 1 și cel mai mare punctaj al competițieiEducație

Succes fălticenean la un concurs național de geografie: Delia Apostol obține locul 1 și cel mai mare punctaj al competiției

Chiar dacă anul școlar s-a încheiat, elevii de top continuă să performeze. În plină vacanță de vară, la Târgu Secuiesc și-au dat întâlnire peste 100 de liceeni din toată țara pentru a prezenta proiecte în cadrul Sesiunii de Comunicări Științifice pe disciplina geografie. Concursul, prezent în calendarul Ministerului Educației Naționale, este cotat ca una dintre cele mai importante competiții alături de olimpiade.

Colegiul Național „Nicu Gane” și implicit județul Suceava au fost reprezentate la întrecerea națională de eleva Delia Apostol din Fălticeni. Participarea a fost posibilă în urma unei selecții riguroase la nivel județean, unde a reușit să obțină cea mai mare notă.

Eleva din Fălticeni a confirmat mai departe, la sesiunea națională reușiund cel mai mare punctaj din competiție, dar și locul întâi al secțiunii.

Anul acesta au fost înscrise 108 lucrări științifice pe toate cele trei secțiuni: geografie generală, umană și geografia mediului.
Cu statut de invitat au fost paticipat și patru elevi din Republica Moldova.

La finalul competiției, eleva Delia Apostol, îndrumată de profesorul doctor Marcel Porof, s-a clasat pe primul loc la secțiunea geografie generală. În urma acestui rezultat, Colegiul Național „Nicu Gane” își mărește palmaresul cu un nou premiu național.

„Delia s-a comportat extraordinar. La sfârșitul sesiunii s-a clasat prima pe această secțiune, cea mai grea și complexă din concurs.”ne-a declarat Marcel Porof. „Au fost înscrise 30 de lucrări științifice, iar lucrarea Deliei Apostol, cu un punctaj foarte ridicat, a fost apreciată la adevărata ei valoare.”

Eleva Colegiului „Nicu Gane” a obținut cel mai mare punctaj din concurs dar și la secțiunea geografie generală. Cu 96,25 puncte, ea și-a adjudecat locul întâi al categoriei și premiul special al Sesiunii Naționale de Comunicări Științifice.

Delia Apostol s-a impus la o distanță confortabilă de restul competitorilor din cadrul secțiunii, dar și în clasamentul general.

Competiția a fost structurată pe două etape. În prima etapă s-au evaluat proiectele științifice, iar în cea de a doua liceenii au prezentat în fața comisiei conținutul proietului de cercetare.

Realizată în doar două luni și jumătate, lucrarea reprezentantei Colegiului „Nicu Gane”, intitulată „O lecție de geomorfologie în munții Călimani”, a fost singura din concurs care a depășit pragul de 90 de puncte.

„A fost o experiență nouă din care am avut foarte multe de învățat. Chiar dacă nu au fost mari am simțit emoțiile și stresul unui concurs.”, ne-a declarat Delia Apostol. „Pentru mine a fost puțin diferit pentru că am susținut lucrarea în fața unei comisii naționale, unde comunicarea și abilitățile oratorice au contat foarte mult. Nu mi s-a părut foarte greu concursul, în schimb mi-am dorit să am o prestație impecabilă.”

Din juriul competiției au făcut parte personalități din lumea universitară, profesori și inspectori școlari din țară.

Odată cu această reușită, școala fălticeneană de geografie și-a adăugat în palmaresul actual încă un premiu important.

În cei peste 15 ani de participări, elevii profesorului doctor Marcel Porof au obținut premii la toate secțiunile Sesiunii Naționale de Comunicări Științifice.

„Suntem concurenți redutabili pe sesiunea de comunicări. Avem rezultate deosebite pe parcursul celor 15 ani în care ne-a prezentat la sesiunile de comunicări.”, explică profesorul Marcel Porof. „Sunt ani succesivi în care am luat câte un premiu aici. Anul acesta s-a întâmplat din nou. Este o reconfirmare valorică pentru noi, cei de la Fălticeni. Am arătat în tot acest timp că putem evolua la înălțime pe orice secțiune.”

Premiile, unele obținute pentru locul întâi, au fost bifate în ani diferiți și cu elevi diferiți.

Printre cei care s-au remarcat în cadrul competiției amintite se numără Adelina Cardaș, Lorena Davidel și Ana Maria Cotun, elevi ai aceluiași Colegiu Național „Nicu Gane”.

ȘTIRI

error: Content is protected !!