Strada Mare (III)Amintiri

Strada Mare (III)

În lumina anemică a asfinţitului, las în urmă parcul încă înverzit al cinematografului ,,Doina” şi îmi îndrept paşii agale, spre surata lui mai mică aflată la o intersecţie distanţă. Pe dalele trotuarului, frunzele palide ale teilor amintind de iubiri destrămate, se adună cu fiecare zi răcoroasă de octombrie ca într-un cortegiu trist, ce-şi plânge vara ce tocmai a trecut.

Înainte de a traversa spre cinematograful ,,Popular”, mă opresc în faţa magazinului de jucării de pe colţ şi constat că filmul s-a încheiat, căci pe strada laterală dinspre piaţă, uşile grele, capitonate, se deschid larg trosnind din balamale.

Printre spectatori, observ câteva doamne destul de afectate emoţional dar şi grupuri de tineri ce se pierd tăcuţi spre treptele din spatele halei, ocolind un lung şir de nuci aliniate de-a curmezişul caldarâmului pentru o nouă repriză de ,,baci”.

Filmul zilei îmi atrage atenţia şi mă lămureşte pe loc pentru ce atâta suspin. Producţia coreeană ,,Fata  care vinde flori” îneacă în lacrimi tot ce-i iese în cale, din rândul întâi şi până la cel din urmă, unde de regulă se retrag amorezii de ocazie în zumzet de fermoare.

Pe ecran, imperialiştii japonezi ocupă ţara iar micuţa oarbă vinde flori pentru a cumpăra medicamente (necompensate) mamei bolnave. Fratele ei mai mare se află în armata roşie a tovarăşului Kim şi tot aşa, sub falduri purpurii, se scurg printre lacrimi cele două ore de proiecţie.

Holul larg de la intrare, pavat cu mozaic bine întreţinut cu detergent şi motorină, îşi adăposteşte deja viitorii martori la drama de pe ecran. Draperia din catifea albastră a sălii îmi lasă privirea să pătrundă involuntar printre scaunele din placaj furniruit ce stau rabatate după prima reprezentaţie. Doar îngrijitorul, având chipul cicatrizat după un nefericit incendiu, îşi face de treabă adunând ambalaje de eugenia, mici ghemotoace de bilete verzui, dar şi câte o eşarfă uitată pe spătar.

Câteva afişe ornează pereţii de la intrare printre atenţionări despre fumat şi păstrarea liniştii, un extinctor vişiniu stă ca o santinelă protectoare lângă geamul hidrantului, iar o mătură este folosită pe post de barieră în uşa toaletei  mirosind a cloramină.

Afară, neonul violet din geam începe să clipească vestind amurgul, dar şi filmul ce va rula în curând. De pe afiş, Jandarmul din Saint-Tropez ne face cu ochiul şi ne cheamă, doar pentru trei lei, pe Riviera franceză în ritm alert printre măicuţe vitezomane şi găinari de provincie.

Deja s-a înserat, iar Strada Mare, grijulie, îmi aşterne drumul către casă lăsându-mă purtat în voie alături de trecătorii deloc grăbiţi. Dinspre cinematograf către prima răscruce de străzi nu mai este mult, iar clădirile voluminoase, impunătoare, cu elemente decorative meşteşugite, îşi dezvăluie chipul nocturn cu uşile lor arcuite de la parter, camerele de locuit de la etaj ori acoperişurile unde luna se joacă printre hornuri.

Balcoanele lungi îşi etalează împletiturile lor metalice peste faţadele din cărămidă aparentă, cu ornamente ,,belle epoque”, traversate din loc în loc de burlane asimetrice deformate de puhoaie.

Acolo sus, unele odăi sunt învăluite în strălucirea azurie a televizorului, iar dormitoarele sunt chiar invadate de peşti multicolori ce se rotesc leneşi peste pereţi şi plafoane, graţie vreunei veioze hipnotice cu abajur din carton. La o fereastră, în lumina difuză a lămpii de carte, observ silueta unei adolescente somnambule ce priveşte în gol spre cofetăria ,,Victoria”. Ţine în braţe un pisoi uriaş pe care-l mângâie graţios şi se gândeşte  la prăjiturile ,,Boema” ori la paleurile cu ciocolată din vitrina de peste drum.

Ajuns la intersecţie, aleg trotuarul îngust şi aglomerat îngrădit de balustrade cu panouri rombice, din tablă vernil, de pe strada 30 Decembrie ce curge lin spre biserica Sf. Ilie.

Las în urmă magazinul de confecţii de pe colţul arcuit al clădirii cu etaj, mansardă şi balcon din fier dantelat. Tutungeria este încă deschisă, la fel şi ,,Reparaţii încălţăminte”. Doar la ,,Ceaprăzărie” este întuneric, iar grămada de chipiuri şcolare aşteaptă disciplinată în geam până a doua zi.

Mai jos, despărţită de un gang  îngust de celelalte clădiri, ,,Ospătăria” se pregăteşte şi ea de închidere lăsând drept paznic chelnerul cu papion şi smoching pictat pe fereastră, ce serveşte imaginar la masa decorativă în miniatură ornată cu pahare, şerveţele şi farfurii cât pentru o cină frugală.

Urmează un alt edificiu clasic, masiv, cu obloane metalice coborâte mereu peste geamurile imense, apoi, în vecinătate se întinde parcul cu gard viu şi plopi înalţi. De aici, noapte de noapte, concertul nupţial al brotacilor se face auzit peste tot, într-un ecou răguşit ce se revarsă peste liniştea nefirească din preajmă.

Din când în când, o flamă albăstruie de sudură dinspre atelierul de vizavi aruncă lumini bizare printre copacii din parc, demascând siluete  îmbrăţişate ori aşternând peste alei umbre alungite de trecători rătăciţi.

Tocmai în capăt, pe colţ cu strada Beldiceanu, sub lumina gălbuie a becului stradal atârnat în vârful unui stâlp din lemn ancorat de bordură prin cabluri groase, se odihneşte în tăcere o casă veche, modestă, al cărei pod este prevăzut cu trei luminatoare pătrate şi acoperiş din tablă ruginie. Sub cornişă, este scris în relief direct pe faţadă ,,IVANOVICI”, cu litere din ciment, semn că misterul edificiului se pierde în vremuri explicate doar metafizic.

În curtea sa îngustă şi întunecoasă, cu pomi desfrunziţi şi tufe de Regina Nopţii, se află o cişmea având robinetul mereu defect, susurul apei şi clipocitul de pe fundul canalului atrăgându-ţi instinctiv atenţia mai ales când te afli în preajmă, pe întuneric.

Din acest loc, privesc seară de seară bifurcaţia străjuită de biserica Sf. Ilie, în mirosul de fum al frunzelor arse prin grădini şi în aburul de pâine dinspre brutăria de pe 2 Grăniceri, aşteptând zadarnic revederi închipuite ce nu se mai arată nici măcar în serile de toamnă.

ȘTIRI

Facebook Comments