Stațiunea Pomicolă Fălticeni vinde cireșe bio: Recolta atinge aproape 1000 de kilogrameActualitate

Stațiunea Pomicolă Fălticeni vinde cireșe bio: Recolta atinge aproape 1000 de kilograme

cireșe-stațiunea-fălticeniVara este generoasă cu pomicultorii. Primele fructe ale sezonului estival, care se culeg la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Pomicolă Fălticeni, sunt cireșele. Anul acesta recolta poate fi considerată bogată având în vedere cantitățile scăzute de precipitații, dar și numeroasele zile de primăvară cu temperaturi scăzute.

Până acum aproape 200 de kilograme de cireșe au fost culese și așezate în depozitele uriașe ale Stațiunii. Fructele sunt bio și își așteaptă cumpărătorii.

”Sunt fructe bio, crescute de natură și proaspăt culese. Pomii nu au avut nici o stropire. Sunt fructe naturale cu un gust deosebit.”, susține Anca Gheorghiu, directorul SCDP Fălticeni.

Patru soiuri sunt cultivate și oferite spre comercializare: Jubileu, Stela, Van și Boambe de Cotnari. Tarifele practicate pentru cireșele bio, variază între 3 și 4 lei pe kilogram.

Doritorii pot cumpăra câteva kilograme sau cantități mai mari de la depozitul Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare Pomicolă, de pe strada Plutonier Ghiniță nr.10 sau pot apela numerele de telefon 0749.051.173 și 0749.129.772.

Recolta de cireșe din acest an este estimată la 1.000 de kilograme.

Rudy H.

ȘTIRI

error: Content is protected !!