Stagiu al Proiectului Etică Organizațională și Integritate în M.A.I., organizat la SuceavaRegional

Stagiu al Proiectului Etică Organizațională și Integritate în M.A.I., organizat la Suceava

Județul Suceava găzduiește, în intervalul 18-20 iulie 2017, un stagiu de formare în cadrul Proiectului Etică Organizațională și Integritate în M.A.I.

Participă un număr de 20 de tineri funcționari M.A.I. aflați la început de carieră din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Suceava, Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava, Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi ”Petru Rareș” Fălticeni și Arhivele Naționale – Serviciul Județean Suceava

Acțiunea este organizată de Direcția Generală Anticorupție, în parteneriat cu Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Inspectoratul General pentru Imigrări și Inspectoratul General al Jandarmeriei, cu sprijinul Fundaţiei Hanns Seidel România.

Proiectul, aflat la cea de-a doua ediție, este adresat personalului Ministerului Afacerilor Interne și are ca obiectiv promovarea eticii organizaţionale şi integrităţii în rândul poliţiştilor, în scopul însuşirii de către poliţiştii aflaţi la început de carieră a cunoştinţelor şi abilităţilor necesare dezvoltării unui comportament adecvat în asigurarea aplicării legii.

Până în prezent, în cadrul proiectului, s-au desfășurat 7 serii, la care au participat 120 de cursanți. Stagiul de formare actual beneficiază de sprijinul Consiliului Județean Suceava și al Muzeului de Istorie Suceava care au pus la dispoziția organizatorilor Sala Media din cadrul Muzeului de Istorie Suceava.

Obiectivul proiectului este reprezentat de formarea în domeniul eticii și integrității a unui număr de 300 de tineri funcționari din structurile de poliție, poliție de frontieră, jandarmerie şi imigrări, proveniţi din promoția 2016 a școlilor M.A.I. și a 40 de manageri nemijlociți ai acestora.

ȘTIRI

error: Content is protected !!