Sportivii fălticeneni Nicu, Dorin și Alina Bujoreanu participă la Semimaratonul Internațional de la IașiActualitate

Sportivii fălticeneni Nicu, Dorin și Alina Bujoreanu participă la Semimaratonul Internațional de la Iași

sportivii-nicu-dorin-alina-bujoreanuDin nou la linia de start. Sportivii in familia Bujoreanu și-au făcut bagajele pentru o deplasare la următoarea competiție sportivă cu participare internațională. Determinați să scoată un rezultat cât mai bun, Nicu, Dorin și Alina vor alerga la Semimaratonul de Iași, primul eveniment de acest fel susținut în Moldova.

Startul se va da mâine, duminică, 26 aprilie, din fața Palatului Culturii.

Nicu Bujoreanu s-a înscris la cursa de semimaraton (21,09 km), în timp ce copii lui, Dorin și Alina vor concura la cursa de cross (10,7 km). Cei trei fălticeneni vor reprezenta la competiția sportivă municipiul Fălticeni dar și județul Suceava, obiectivele lor fiind clare: o clasare cât mai aproape de podium.

”Mă pregătesc intens zi de zi. La fel și pentru semimaratonul de la Iași”, ne-a declarat Dorin Bujoreanu. ”O fac din plăcere și pentru a mă menține într-o formă fizica foarte bună. Îmi propun să mă clasez între primii 5 – 10 concurenți și să scot un timp sub 40 de minute”.

Competiţia se adresează atât sportivilor cu experiență în cursele de fond cât şi amatorilor, fiind segmentată în trei curse distincte: semimaraton individual (21,09 km), semimaraton ştafetă (4×5, 28 km), cross (10,7 km) şi cursa populară (2,5 km).

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Asociația People for Sport, Asociația Elite Running și Eyes Open, cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași și Clubul Sportiv Ro Club Maraton.

ȘTIRI

error: Content is protected !!